Despre schimbare

În cartea lui Alvin Toffler intitulată „Şocul viitorului", este descris un experiment făcut în Africa. Acolo, a fost rulat un film în faţa unor băştinaşi, iar la sfârşit li s-a cerut părerea. Cei mai mulţi au spus că nu au înţeles nimic, întrucât ei nu ştiu unde s-a dus cel ce a luat-o la dreapta la începutul filmului. Acela era un personaj nesemnificativ pentru film, era un figurant, dar ei nu putuseră urmări acţiunea filmului, pentru că nu ştiau unde s-a dus ăla.

Probabil, mulţi au râs pe seama acestei întâmplări, fără să sesizeze că acest tip de a înţelege lucrurile este cel ce le-a permis oamenilor ăia să trăiască fără să regrete că trebuie să trăiască, fără schimbări majore, fără stres, fără boli psihice, timp de sute, dacă nu mii, de ani. Este de râs, sau ar trebui să ne pună pe gânduri pe noi, cei ce nu reuşim să stabilizăm nimic şi schimbăm aproape orice regulă de trei ori ori pe an, astfel încât, spre sfârşitul vieţii noastre, nici noi nu vom înţelege un sistem despre care toată viaţa ne vom fi lăudat că l-am perfecţionat?

Externalizarea vieţii

De câţiva ani încoace, suntem bântuiţi de o nouă dambla importată de „băieţii deştepţi" care ne-au năpădit fără să ne-ntrebe şi dacă îi vrem. Externalizarea serviciilor, căci despre ea este vorba, este concepţia în virtutea căreia armata nu-şi mai curăţă singură cartofii, nu-şi mai găteşte singură, nici măcar nu se mai păzeşte singură. Era să cad pe spate de râs când am auzit prima dată discutându-se despre posibilitatea ca o unitate militară să angajeze o firmă ca să îi asigure paza. Noroc că nu am căzut de râs, căci nu mai apucam să cad de plâns, căci s-a dovedit a nu fi glumă ceea ce mie mi se păruse a fi. Nu îmi propun să fiu maliţios, chiar dacă „naturelul" meu mă ajută să par aşa şi atunci când nu îmi propun, dar nu pot să nu constat că se depăşesc limitele raţionalului în implementarea acestui concept. Pentru că este raţional să nu plăteşti cu bani frumoşi un soldat (profesionist, nu?) ca să cureţe foile de pe ceapă, dar este anormal să angajezi o firmă de „security", ai cărei angajaţi trebuie musai să aibă armata făcută (oare, de ce?!), ca să păzească nişte... soldaţi înarmaţi.

Aşa cum se întâmplă cu toate conceptele importate, care au apărut dintr-o necesitate „acolo, la ele" dar nu dintr-o necesitate „de aici", se implementează excesiv şi, adeseori, nejustificat. Nu întâmplător, printre promotorii concepţiei privind importul de concepţii se găsesc cei mai mulţi părinţi ai căror copii "zboară" din grădiniţă-n grădiniţă, de la cea de engleză la cea de germană, apoi la cea de muzică ş.a.m.d, părinţi care au ca principală legătură cu proprii copii doar faptul că numele lor este înscris pe certificatul de naştere al progeniturilor. Căci ei externalizează tot, în numele eficienţei. Mănâncă „externalizat", citesc „externalizat", chiar gândesc „externalizat". Mulţi dintre ei şi-au externalizat până şi partenerii de viaţă.

Aştept cu sufletul la gură următorul val de „externalişti". Cei ce-şi vor externaliza propria viaţă. Mã bag să le-o trãiesc eu, ... dacă mă plãtesc bine.

Schimbare de paradigmă

Am dat acest titlu ca să fiu în ton cu cei care apelează la această formulă şi atunci când îşi schimbă ciorapii. Toată lumea este familiarizată cu vorba „Ca la noi, la nimenea". Nici nu-i mai prezint semnificaţiile, că aş fi caraghios. Zilele astea am avut impresia că s-ar fi schimbat situaţia! Nu mai e „Ca la noi, la nimenea" ci „La noi, numa ca la ăilalţi". D-aia am zis ce-am zis în titlu.
La tembelizor, nişte ziarişti discută despre nu ştiu ce. Nu vă grăbiţi, că nu o să critic ceea ce nu ştiu că au spus. Altceva vreau să evidenţiez, pentru că altceva m-a frapat. Orice zicea unul dintre ei, ceilalţi întrebau dacă aşa este şi în U.E.. Dacă cel întrebat răspundea pozitiv, urma întrebarea: „Da tot aşa e şi la...?", sau „Da tot aşa e şi în...?", sau „Da la... cum e?". În loc de puncte-puncte puneţi ce nume de ţări sau popoare doriţi. Adică, ce m-a frapat ? Că noi nu mai suntem în stare să gândim nimic, decât dacă gândim aşa cum e la..., sau în... Altminteri, ori ne pun alţii la zid, ori ne punem singuri căluşul în gură. De aia ziceam de schimbarea de paradigmă. Acum este „La noi, numa ca la ăilalţi!".

Chestia asta mi-aduce aminte de un banc care circula până-n '89, căci atunci avea haz. Se pare că îi revine hazul. Cică, la o şedinţă de partid, unu ia cuvântul şi tot ce spunea începea cu „Aşa după cum bine a zis..." şi îi înşira pe antevorbitorii săi şi ce spuseseră ei. După câteva minute de repetat ce spuseseră ceilalţi, cineva din prezidiu intervine zicându-i: „Bine, bine, tovarăşe, noi am înţeles că eşti de acord cu ce au spus ceilalţi, dar dumneata nu ai un punct de vedere personal?". La care „tovarăşul" răspunse: „Ba am, tovarăşi, dar nu sunt de acord cu el." Ce ar mai fi de zis? Curat schimbare de paradigmă!

Schimbarea fără de-nţelegere

In Cairo, pe orice drum cu 3 piste pe sens circulă, în acelaşi timp, minimum 5 maşini una lângã alta şi la orice intersecţie te poţi aştepta ca cel situat pe partea dreaptă a drumului să vireze brusc la stânga, tăind calea tuturor celorlalţi. Cu toate astea, cei de acolo îmi spuneau că, la ei, numărul accidentelor de circulaţie este mai mic decât în alte capitale cu număr similar de locuitori. Explicaţia lor era aceea că orice şofer egiptean se aşteaptă în orice clipă ca până şi din cer să-i apară ceva în faţã şi, de aceea, sunt foarte prudenţi.

Într-o perioadã, autoritãţile municipale din Cairo au încercat să sistematizeze traficul şi au angajat un expert german pentru a-i sfătui. Nu fusese întâmplãtor anagajat un german, ştiut fiind spiritul organizatoric şi pornirea lor naturală spre sistematizare. Numai că, dupã 6 luni, neamţul, cinstit, le-a mulţumit şi a zis că renunţă la a le mai lua banii, întrucât nu le poate fi de folos. La nedumerirea egiptenilor, neamţul le-a spus: „Domnilor, nu vă pot sfătui ce modificări să faceţi pentru a sistematiza acest trafic, pentru simplul motiv că eu nu înţeleg cum se desfăşoarã acest trafic!".

Aţi înţeles? El nu putea propune schimbări pentru că nu înţelegea cum funcţiona sistemul pe care i se cerea să-l schimbe. Atunci m-am abţinut să zic ceva, dar îmi stătea pe limbă sã le spun egiptenilor: „Luaţi un român. Aştia schimbă totul, fără sã înţeleagă nimic din ce fusese până la numirea lor".

Cam asta este realitatea crudã. O grămadă de „rumâni" dau năvalã sã ocupe funcţii şi se apucã sã schimbe. Dacă-i întrebi de ce schimbă ce schimbă, îţi răspund cu lozinci. Ba că „Aşa nu se mai putea!", ba că „Trebuie să ne modernizăm şi noi", ba că „Trebuie să fim în pas cu lumea", etc. Aproape nici unu nu poate să-ţi explice cum funcţiona sistemul până la numirea lui, ce era bun şi a păstrat şi ce era rău şi a trebuit să schimbe. Ei doar schimbă. Culmea este că schimbă pânã şi ceea ce este luat drept model de către strãinãtate, exact atunci când ei aleargă cu limba scoasă dupã modele străine fără să ştie de ce. Aşa s-a-ntâmplat în '45, când pe noii lideri nu i-a interesat să păstreze ce fusese bun înainte, tot aşa s-a-ntâmplat dupã '89. Indrãznesc sã afirm că, dacă n-am fi fost atât de neghiobi şi ne-am fi străduit să înţelegem înainte de a schimba, am fi fost cu 50 de ani mai avansaţi din toate punctele de vedere. Căci noi am avut cele mai bune condiţii de dezvoltare, atât cele naturale cât şi cele politico-internaţionale. Am curaj să fac pariu pe afirmaţia asta. Se prinde cineva?

Despre competenţã

Vorba cuiva, trebuie să am o doagă sărită să mă apuc eu, nespecialist fiind, să vorbesc despre competenţă, într-o epocă în care se calcă pe picioare vorbitorii pe această temă. Am zis „vorbitorii", iară nu „specialiştii", pentru că doar o parte dintre vorbitori mai şi înţeleg ceea ce spun. Asta nu-i împiedică pe ceilalţi să dea lecţii, să-şi deschidã firme, să suţină dizertaţii, etc. Si cum ziceam, mă bag şi eu în chestia asta. Dar, dacă tot m-am bãgat, măcar să ies cât mai repede. Aşa că voi fi scurt:
1. Teorie
Competenţa se sprijină pe trei piloni şi anume:
- inteligenţa, care include imaginaţia dar nu şi cunoştinţele;
- cunoştinţele;
- implicarea.
Sper ca cititorii să nu zâmbească la lecturarea pilonului „cunoştinţe", căci nu la acele cunoştinţe mă refer. Adică nu despre „pe cine cunoşti" este vorba, ci despre „ce cunoşti" şi dacă tot ziceam că nu sunt specialist, nici n-aş dezvolta mai mult. Aş mai spune doar că nu există competenţă reală fără vreuna dintre aceste componente. Altminteri, îţi moare pacientul în pat, deşi eşti burduşit cu toate cunoştinţele despre corpul lui şi despre boala de care suferă şi ai şi o imaginaţie debordantã, da' ai plecat de lângă bolnav că aveai bilete la spectacol, luate mai de mult!

2. Practicã
„Costică Tze" a fost numit inginer şef la un atelier. Acolo, mulţi meseriaşi şi maiştri. Vechi, pricepuţi, dar care tot avuseseră de a face cu şefi cărora nu prea le plăcea sã se amestece în vaselina cu care îşi făceau ei treaba şi luau de bun ceea ce ziceau meseriaşii. Intr-o zi, Costică se duce la meşterul X şi-i dă o lucrare. X se uită la ea, se uită şi la Costică, se uită şi la ceas, după care decretează că nu se poate face. Că n-are nu ştiu ce dispozitiv şi nu ştiu ce material, etc. Costică se învârte în jurul utilajului la care lucra meşterul X şi-l întreabã la ce folosesc diversele manete, manivele, butoane, cuţite şi alte d-alea dispuse pe utilaj. Meşterul îi răspunde cam în dorul lelii. La sfârşitul discuţiei, Costicã îi zice „Bine, meştere. Mulţumesc! Acu, dă-te niţel la o parte", se aşază la utilaj şi face piesa despre care meşterul zisese că nu se poate face. Si ce-i zice Costicã „Tze" la sfârşit meşterului? „Da, bre, aveai dreptate, nu se putea face, dar uite că acuma, după ce mi-ai explicat la ce folosesc astea, îi dădurăm de cap!". Sã vă mai spun că din clipa aia la acel atelier nimeni nu a mai mârâit, nu a mai cârâit şi că meşterii se întreceau între ei? Oare cum se numeşte această calitate a unui şef, care îi face pe subalterni sã lucreze în draci?! Dacă ar fi să mă iau după „cunoştinţele" vorbitorilor despre competenţă, nu se numeşte în nici un fel. Că n-au auzit ei de ea!

N.B. Costică „Tze" există, poate fi atins cu mâna, spre convingere. Nu l-am inventat eu spre a-mi susţine afirmaţiile.