Anul acesta, la 30 martie, s-au împlinit 25 de ani de la moartea lui Cezar Lăzărescu, arhitect, profesor de arhitectură, omul care a schimbat înfăţişarea Bucureştiului. Puţini cititori ştiu cine a fost arhitectul, profesorul şi omul Cezar Lăzărescu. Unii l-au iubit şi apreciat foarte mult, iar alţii l-au duşmănit cu aceeaşi forţă. Cezar Lăzărescu s-a născut la 30 octombrie 1923 la Bucureşti, dintr-o familie de intelectuali, tatăl militar şi mama pictoriţă. Din partea tatălui, bunici erau din Valea Stanciului, pe Jiu. Copilăria şi-a petrecut-o în cetatea lui Bucur, în Valea Izvorului. A urmat cursurile liceului Gheorghe Lazăr şi a absolvit Institutul de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti, cu calificativul Magna cum laudae. A fost profesor de arhitectură la Institutul de Arhitectură Ion Mincu, astăzi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti; a fost rectorul Institutului de Arhitectură Ion Mincu în intervalul 1970-1977 (două mandate); a fost preşedintele Uniunii Arhitectilor (1971-1987); a fost numit, în 1972, în conducerea Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor, cu sediul la Paris. Printr-un decret din 28 iunie 1972 al Consiliului de Stat, i s-a acordat titlul de Profesor Universitar Emerit.

Între anii 1955-1960 a coordonat şi a participat la proiectul pentru litoralul românesc, unde şi în calitate de arhitect a proiectat multe dintre construcţiile noi de pe litoralul românesc. Arhitectul Cezar Lăzărescu a proiectat 11 lucrări de urbanism şi 67 lucrări de arhitectură. A publicat 11 lucrări şi 50 de articole de specialitate - urbanism şi arhitectură. Pe lângă lucrările menţionate mai sus, cele mai importante proiecte realizate de el sunt următoarele: clădirea Aerogării din cadrul Aeroportului Otopeni; Palatul Sporturilor şi Culturii Bucureşti; Sala OMNIA (sala congreselor); Ambasada României la Beijing; Ambasada R.P. Chineze din Bucureşti; Turnul de Televiziune din Bucureşti; Palatul prezidenţial din Sudan; clădirea Parlamentului din Sudan; Biblioteca Naţională din Capitală; Casa de Cultură şi clubul cu sală ale oraşului Piteşti; Palatul Administrativ Focşani; vilele şi hotelurile de pe litoral, de la Mamaia la Mangalia etc.

Proiectul Bibliotecii Naţionale din Bucureşti - ultima lucrare a prof. dr. arh. Cezar Lăzărescu

Proiectul Bibliotecii Naţionale din Bucureşti a fost ultima lucrare a prof. dr. arh. Cezar Lăzărescu. Din nefericire, disparitia lui fulgeratoare l-a impiedicat să continue şi să-şi desăvîrşească proiectul iniţial. Biblioteca Naţională a României are la bază studiile arhitectului Cezar Lăzărescu, începute în 1985 şi va rămîne unul dintre cele mai impresionante edificii bucureştene.[ ] Arhitectul prof. dr. Cezar Lăzărescu a fost primul proiectant al Casei Poporului. Nici nu se putea altfel. Conducerea statului nu putea să încredinţeze o asemenea lucrare unei arhitecte stagiare. Mira Anca Victoria Petrescu-Mărculeţ (născută la 20 martie 1949, la Sighişoara), care pretinde că este arhitectul şef al Palatului Parlamentului, abia terminase facultatea când se începuse, deja, construcţia Casei Poporului. Proiectul era de multă vreme terminat. Lucrarea de proiectare începuse din anul 1977[ ] La proiectarea Casei Poporului au lucrat peste 400 de arhitecţi, dintre cei mai valoroşi. Dacă este să fim corecţi, adevăratul şef-coordonator de proiect al Casei Poporului a fost preşedintele Nicolae Ceauşescu. Arhitectul Cezar Lăzărescu a fost apreciat şi s-a bucurat de toată consideraţia conducătorilor statului român: Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu.

Construirea Casei Poporului

Construirea Casei Poporului (acum Palatul Parlamentului) a început în primele luni ale anului 1983, iar proiectul era, fireşte, demult finalizat. Nici nu se putea începe construcţia unui asemenea edificiu fără o documentaţie elaborată, verificată şi aprobată. Arhitecta Anca Petrescu, care pretinde că ea este proiectantul edificiului Casa Poporului, era, la vremea respectivă, arhitect stagiar, fusese secretar al biroului U.T.C. pe facultate, fusese un an repetentă şi era în grupul din preajma lui Nicu Ceauşescu. [...] Banda care se lipise de Nicu Ceauşescu, formată, în majoritate din alogeni şi sectanţi, urmărea, de fapt, crearea imaginii de antisemit a preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi au reuşit. Această gaşcă era, de fapt, în slujba complotiştilor internaţionali şi interni, care urmărea, în principal următoarele:
- România să fie lichidată ca stat şi poporul român ca naţiune, împroprietărirea „evreilor" autohtoni şi a evreilor care vor invada România cu bunurile materiale şi spirituale ale patriei noastre, alungarea românilor de pe meleagurile lor strămoşeşti şi chiar schimbarea denumirii teritoriului care ar mai fi rămas;
- Dezrădăcinarea poporului nostru din patria lui. În mare parte, acţiunile complotiştilor internaţionali şi interni au reuşit. România după 1989 a devenit un teritoriu administrat de iudaismul mondial, iar, cu timpul, îşi va schimba şi denumirea. Românii vor deveni nişte grupuri răzleţe, rătăcite în istorie, fără patrie, o curiozitate etnică.

Nicolae Ceauşescu nu era antisemit

Pe Nicolae Ceauşescu nu-l puteau înlătura de la conducerea Statului Român decât dacă îi creau o imagine de antisemit. Nicolae Ceauşescu nu era antisemit, era chiar prietenul evreilor din toată lumea - inclusiv al statului Israel, cu care, cum se ştie, a păstrat continuu relaţiile diplomatice (în timp ce toate celelalte ţări socialiste le rupseseră) şi chiar a mediat legături între Israel şi ţările arabe etc.. Comitetul Central al P.C.R., guvernul, conducerile ministerelor şi întreprinderile statului, presa, Radioul, Televiziunea, Agerpres-ul erau pline de evrei. Aşa a fost posibilă baia de sânge din decembrie 1989 şi păcălirea românilor. Nimeni nu a vrut atunci schimbarea sistemului socialist, pentru că românii ştiau că, prin trăsătura sa, capitalismul este antisocial şi antiuman. Se vede de 23 de ani, de când a fost asasinat preşedintele Nicolae Ceauşescu, iar complotiştii internaţionali şi interni au impus sistemul capitalist: ţara a ajuns o ruină şi e deposedată de aproape toate bunurile materiale şi spirituale.

Înainte de 1989, în România, Naţionalismul învinsese Comunismul. Este unul dintre motivele pentru care, complotiştii internaţionali şi interni l-au asasinat pe preşedintele României Nicolae Ceauşescu. După 1989, România, a devenit un teritoriu administrat de iudaismul mondial cu sediul la New York, iar românii au devenit nişte robi, nişte slugi la străini. Ne merităm soarta. Am avut milă de alogeni.

Mulţi s-au întrebat cine îl sfătuia pe preşedintele Nicolae Ceauşescu în probleme de arhitectură. Nu ştia nici arhitectul Cezar Lăzărescu. Cu câteva zile înainte de a muri (22 iunie 1992), academicianul arh. prof. Grigore Ionescu a mărturisit că el este cel care l-a îndrumat pe Nicolae Ceauşescu în probleme de arhitectură şi urbanism. Grigore Ionescu este înmormântat în Cimitirul Bellu Militar fig. 5, loc 5, la 10 m depărtare de mormântul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Statul Român a avut numai cinci arhitecţi, membri ai Academiei Române: Petre Antonescu (29 iunie 1873-22 aprilie 1965), Nicolae Ghica- Budeşti (22 decembrie 1869-16 decembrie 1943), Duiliu Marcu (23 martie 1885-9 martie 1966), Octav Doicescu (8 ianuarie 1902-10 mai 1981) şi Grigore Ionescu (11 ianuarie 1904-22 iunie 1992). Toţi aceşti arhitecţi-academicieni i-au fost profesori arhitectului Cezar Lăzărescu.

Numele Romeo Belea este predestinat, este o adevărată belea!

Teatrul Naţional din Bucureşti a fost proiectat de arhitectul Romeo Belea. Preşedintele Nicolae Ceauşescu a fost aşa de supărat cînd a văzut cum arată clădirea în 1975, încât a comandat imediat o modificare de proiect, însărcinîndu-l pe Cezar Lăzărescu cu reproiectarea acestui edificiu. Nicolae Ceauşescu i-a transmis, prin arhitectul Constantin Jugurică, lui Cezar Lăzărescu următoarele: „Spune-i să se uite şi el la ceea ce au făcut înaintaşii lui", îndreptînd braţul spre lucarnele din acoperişul clădirii Universităţii, realizate de arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti. Preşedintele României, Nicolae Ceauşescu, avea un cult pentru arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti. Desena cu un stilou gros ceea ce dorea - după cum relatează domnul arhitect C. Jugurică, care era, în aceea vreme, directorul tehnic al Institutului Proiect Bucureşti. Unii spun că Nicolae Ceauşescu avea chiar talent la desen. De asemenea, i-a spus să meargă în strada Mihail Moxa, nr. 5, să vadă cum arată clădirea care a aparţinut generalului Radu Rosetti, şi să vadă inclusiv edificiul Muzeul Ţăranului Român, ambele proiectate de arh. Nicolae Ghica-Budeşti. Decizia de modificare a faţadelor este pusă şi pe seama posibilelor pretenţii de daune pecuniare şi morale pe filieră franceză, cauzate de plagierea faţadei după celebra lucrare „La Chapelle Ronchamp" a lui Charles Edouard Jeannret (1887-1965), cunoscut sub şi mai faimosul nume Le Corbusier, arhitect francez, de origine elveţiană.

Fotografiile clădirii Teatrului Naţional în 1975, înainte de modificările proiectate de arh. Cezar Lăzărescu şi după acestea - până cu câteva luni în urmă -, sunt prezentate în cartea „Vise în piatră - În memoria prof. dr. arh. Cezar Lăzărescu", de Ileana Lăzărescu şi Georgeta Gabrea. Clădirea iniţială, din 1975, semănă cu o pălărie evreiască. Este trist, chiar dureros, că, în prezent arhitectul Romeo Belea, proiectantul iniţial al clădirii Teatrului Naţional din Bucureşti, a acceptat să se refacă faţada imobilului, spre a se reveni la faţada sa, din 1975, prin care l-a plagiat pe Le Corbusier. Probabil a făcut această faptă ca o recompensă pentru primirea sa în Academia Română. Nu poţi să crezi! Te doare că trebuie să crezi! Generaţiile viitoare nu vor fi aşa de indiferente că actualii conducători ai Statului Român doresc o Românie fără români. Nu este îndepărtată vremea cînd va fi arătată poporului român adevărata valoare a fiecărui individ. Înseamnă că Nicolae Ceauşescu nu era chiar un om nepregătit, cum încearcă o mână de conspiratori şi de infractori de drept comun, în majoritatea lor alogeni, să împroaşte cu noroi familia Ceauşescu şi poporul român. Totodată, apelăm la Ambasada Franţei la Bucureşti - personal la Excelenţa Sa Phillipe Gustin - să impună Guvernului României să oprirea lucrărilor de remodificare a faţadei Teatrului Naţional, comise spre a se reveni la forma plagiată după Le Corbusier. În caz de refuz, Franţa să intenteze statului român proces de plagiat şi să ceară daune materiale, pe care să le plătească primarul Sorin Oprescu şi cei din clica ocultă care au manevrat această acţiune dolozivă. Discreditându-l pe Nicolae Ceauşescu, autorii şi profitorii complotului internaţional antiromânesc din decembrie 1989 se tem că vor rămâne în istorie nu ca bravii eroi, aşa cum şi-ar dori-o, ci ca asasini, ceea ce sunt cu adevărat. Trebuie să remarcaţi că, prin corecturile sale, Nicolae Ceauşescu le ceruse arhitecţilor să se inspire din faţada Teatrului Naţional aşa cum arăta înainte de a fi distrus de bombardamentul anglo-american din 4 aprilie 1944.

Guvernanţii postdecembrişti au inversat valorile

Am încremenit când am văzut că pe clădirea Teatrului Naţional a apărut, din nou, pălăria evreiască. Au biruit răul, boala, cancerul, hoţia, Iuda, satana, Antihristul. De unde are primarul Oprescu bani pentru această nemernicie, dar nu are bani pentru alte lucrări, cu adevărat importante pentru Capitală? Nu are câţiva lei pentru a reface inscripţia „Budapesta" de pe Arcul de Triumf, acoperită cu ciment de vreo zece ani, dar are bani pentru enorma lucrare de refacere a plagiatului! Plagiatul arhitectului Romeo Belea este recompensat, în loc să fie condamnat. Putem spune că numele său este predestinat, este o adevărată belea! Aşa au inversat valorile guvernanţii postdecembrişti. Generaţiile viitoare de adevăraţi români, dacă vor mai exista, vor şti ce să facă, de fapt, ceea ce a vrut să facă şi Nicolae Ceauşescu, când a văzut prima dată clădirea. În mod sigur o vor demola, aceasta şi pentru a dispărea acuzaţia de plagiat din partea statului francez.

Mareşalul Ion Antonescu a avut perfectă dreptate când a declarat: „Mai bine dispărem ca naţie, decât să devenim slugi la străini!"

Cezar Lăzărescu s-a stins din viaţă la 30 martie 1987, în urma unui accident vascular cerebral, după o muncă neîntreruptă, lăsând în urmă o operă pentru eternitate. După toată această activitate şi lucrările pe care le-a proiectat, arhitectul Cezar Lăzărescu n-a avut parte de recunoştinţă şi nici de mormînt. Omul, profesorul, arhitectul Cezar Lăzărescu a fost înmormîntat în Cimitirul Ghencea Civil din Bucureşti, fig. d14, loc. 344. În prezent mormântul este în paragină, plin de buruieni, crucea din marmură este spartă şi doborâtă la pămînt, iar inscripţia de pe cruce este aproape ilizibilă. Mormântul este împrejmuit cu un gard metalic, parţial distrus. Locul de înmormântare a fost atribuit pentru 7 ani şi, în cazul când nimeni nu se mai interesează de mormânt, probabil peste cîţiva ani va fi profanat şi înstrăinat. Aceasta este recunoştinţa poporului român?! Uniunea Arhitecţilor din România ar trebui să se implice.

Guvernele postdecembriste doresc o Românie fără români şi vor să şteargă orice urmă de existenţă a Neamului Românesc de pe meleagurile strămoşeşti ale românilor.

Cezar Lăzărescu a avut mulţi duşmani în timpul vieţii. Mulţi arhitecţi l-au denigrat şi i-au creat o atmosferă defavorabilă. În mod deosebit alogenii conduşi de Horia Maicu şi Ascanio Damian. Ei nu concepeau că un Român este mai valoros decât ei. Campania de denigrare a lui Cezar Lăzărescu continuă şi după moarte. Mai întâi, i s-a furat proiectul care a schimbat înfăţişarea Capitalei. Acum i se fură şi demnitatea ştiinţifică, printr-o gravă acuzaţie de „naţional-comunism" - o absurditate conceptuală. Locul Arhitectului Cezar Lăzărescu era la Cimitirul Bellu Ortodox alături de cei 7 mari arhitecţi ai Neamului Românesc: Ion Mincu (1852-1912) fig. 81, loc 12; Petre Antonescu (1873-1965) fig. 32 bis, loc 11-12; Nicolae Ghica-Budeşti (1869-1943) fig. 124 loc 12; Duiliu Marcu (1885-1966), parcela academicienilor; Octav Doicescu (1902-1981) fig. 118, loc 95; Grigore Ionescu (1904-1992) fig. 5 loc 5, Cimitirul Bellu Militar; Horia Creangă (1893-1943) fig. 123, loc 41. După arhitectul Ion Mincu (1852-1912), care, spre regretul tuturor românilor, nu este membru al Academiei Române, arhitectul Cezar Lăzărescu va rămâne o personalitate de frunte a arhitecturii şi urbanismului din România. Timpul va rezolva problema, iar lui Cezar Lăzărescu i se vor recunoaşte meritele.

Naţiunea veşnic recunoscătoare. Spre glorie şi eternă recunoştinţă!
----------------------------------------------------------
[1] pentru detalii, vedeţi Vise în piatră - În memoria prof. dr. arh. Cezar Lăzărescu de Ileana Lăzărescu şi Georgeta Gabrea, Bucureşti, Editura Capitel, 2003).
[2] vezi:http://ro.wikipedia.org/wiki/Anca_Petrescu