Acad. Nicolae Iorga - Tabel cronologic (1)

1871, iun. 5/17. S-a născut la Botoşani Nicu (Nicolae) Iorga, fiu al avocatului Nicu C. Iorga şi al Zulniei Iorga, născută Arghiropol. Mama avea veleităţi literare şi încerca tradu¬ceri din poezia franceză.
1876, martie 29. Moare Nicu C. Iorga, tatăl savantului de mai târziu, lăsând în urmă, pentru a-şi întreţine din greu existenţa, pe Zulnia Iorga cu cei doi copii ai lor, Nicu (Nicolae) şi George (născut în 1873).
1878, apr. 25. După o intensă pregătire în sânul fami¬liei, după lecturi premature din literatura română şi franceză, Nicolae Iorga este înscris în cl. I-a a şcolii primare „Marchian Folescu" din Botoşani.
1881, sept.. Este înscris în cl. I-a secundară la Liceul „A. T. Laurian" din Botoşani, după ce absolvise cele patru clase elementare la şcoala menţionată.
1884, iun.-sept. Deşi la numai 13 ani, publică primele sale articole în ziarul unchiului său Em. Arghiropol, „Roma¬nul", din oraşul Roman. În timpul liceului preda meditaţii la copiii familiilor înstărite, pentru a-şi ameliora situaţia materi¬ală.
1886, aug. 25. Se transferă, în urma unui examen, ca bursier la Liceul Naţional din Iaşi, pentru a-şi continua cl. a VI-a.
1887. Elevul „fenomen" începe să frecventeze şedinţele clubului socialist, care se ţineau în casa doctorului Pastia.
1888, sept. 27. După absolvirea, nu cu amintiri dintre cele mai plăcute, a liceului, tânărul de 17 ani se înscrie ca student la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi. Aici va trăi în apropierea unor personalităţi cu renume în cultura româ¬nească: A. D. Xenopol, St. Vîrgolici, P. Răşcanu, A. Vizanti, Aron Densuşianu, I. Găvănescu, I. Caragiani ş.a.
Este o perioadă deosebit de prielnică pentru consolida¬rea unei culturi, deja vastă pentru vârsta destul de fragedă. Lecturi variate constituie hrana spirituală zilnică, iar nume ca Th. Carlyle, H. Taine, Wundt A. Weber, Fr. Hegel, Th. Mommsen, S. Renach. E. Curtius, E. Hannequin, Stuart Mill, M. J. Guyau, Ch. Baudelaire, J. Richepin, Fr. Copee, S. Proudhomme, Haroucourt, L. Tolstoi, F. Dostoievski ş.a.
1889. În septembrie participă la al X-lea Congres stu¬denţesc de la Ploieşti. În aceeaşi toamnă, după repetate cereri la rectorat şi minister, i se admite să-şi susţină tot restul exame¬nelor, iar la 17 decembrie comisia prezidată de A. D. Xenopol îl declara pe Nicolae Iorga drept absolvent al facultăţii de litere, specialitatea „literatura greceasca", acordându-i-se titlul, destul de rar, magna cum laude. Presa ieşeană consemna acest eve¬niment nemaiîntâlnit în analele Universităţii. Este propus pentru o bursă în Grecia.
1890, îi apare primul articol despre Năpasta lui I. L. Caragiale, publică săptămânal câte un articol în „Era nouă" şi colaborează la „Arhiva", „Revista nouă", „Contemporanul", „Enciclopedia franceză", „Convorbiri literare", „Lupta" şi „Drapelul". Se căsătoreşte la 15 aprilie cu Maria V. Tasu. Obţine bursă pentru Franţa şi Germania la intervenţia lui Alexan¬dru Odobescu. Călătoreşte în Italia şi Elveţia. La Paris se în¬scrie la l'École practique des Hautes Études. Aici cunoaşte mari personalităţi, dintre care mulţi viitori prieteni: Gabriel Monod, Charles Bemont, Jules Roy, Louis Leger, A. Lognon, Gaston Paris, L. Thevetin ş.a.
1891. Pentru a-şi pregăti lucrarea de diplomă cu tema Philippe de Mézières sub îndrumarea profesorilor Ch. Bemont şi G. Monod, cutreieră arhivele din Veneţia, Milano, Genova, Ferarra, Modena, Bologna, Torino, Florenţa, München, Dresda, Leipzig, Hamburg, Viena etc. În acelaşi timp, învaţă limbile engleză, daneză, olandeză, suedeză şi norvegiană, care se adaugă cunoştinţelor solide de franceză, italiană, germană etc. Revine în ţară, la insistenţele lui A. D. Xenopol pentru a se prezenta la concursul ce urma a se ţine pentru ocu¬parea unei catedre de Istorie Universală la Universitatea din Iaşi sau Bucureşti. Examenele amânându-se, tânărul se reîntoarce la Paris. Corespondează însă cu Ch. Bemont, G. Monod, E. Picot, I. Leger, J. Camus, A. D. Xenopol, Al. Vlahuţă, H. Tiktin, G. Ionescu - Gion, I. Bianu, Pompiliu Eliade, D. Evolceanu ş.a.
1892. Îşi reia activitatea publicistică, aproape întreruptă în anul precedent datorită lucrării de diplomă. Publică în „Re¬vue historique", „Timpul", „Lupta", „Constituţionalul", „Revista nouă", „Revista pedagogică", „Adevărul" şi „Arhiva". Călătoreşte la Londra pentru definitivarea documentaţiei tezei, în Italia şi Franţa.
1893. Primeşte o bursă în Germania. Încă din ianuarie începe audierea cursurilor lui Scheffer-Boichorst, Ludwig Geiger, E. Curtius, von Gizycki şi Richard Sternfeld. Sub îndrumarea lui Richard Sternfeld îşi definitivează teza de doctorat cu tema Thomas III, marquis de Saluce, étude historique. Intrând în conflict cu rectorul universităţii berlineze pentru că nu-i aproba susţinerea examenului de doctorat înainte de încheierea celor trei ani regulamentari de studii, Nicolae Iorga pleacă la Leipzig, unde-şi depune şi lucrarea de doctorat. Examenul şi-l susţine în faţa unei comisii formate din profesorii Birsch-Hirschfeld, C. Wachsmuth, iar ca preşedinte fiind însuşi Karl Lamprecht. Poartă corespondenţă bogată şi colaborează la di¬verse periodice din ţară şi străinătate. Îi apar primele volume: Poezii (1890-1893), Schiţe din literatura română, Amintiri din Italia, primind în acelaşi timp aprobarea pentru a publica primul volum din Acte şi fragmente.
1894. Continuă cercetările de documentare în arhivele din München, Innsbruck, Milano, Torino, Veneţia, Roma, Neapole, Pisa. Colaborează sau se împrieteneşte cu Federico Ştefani, R. Predelli, Vittorio Lazzarini, Hotario F. Brown, Camillo Soranzo, Maximilian Brosch, Constantin Sathas, N. Ko¬valevski, Tomaso Luciani şi alţii. De acum cunoaşte şi portugheza, spaniola şi olandeza. Colaborează la numeroase perio¬dice, printre care „Nuovo Archivio Veneto". „Enciclopedia franceză", „Revue de l'Orient latin", „Arhiva", „Familia", „Vatra" etc. Candidează pentru ocuparea catedrei de Istorie modernă şi contemporană a Universităţii din Bucureşti. Prima conferinţă de deschidere a cursurilor este intitulată Despre concepţia actuală a istoriei.
1895. Călătoreşte la Veneţia, Milano, Genova, Viena, Haga. Colaborează la „Adevărul ilustrat", „Revue de l'Orient latin", „Revue internaţionale des Archives".
Îi apar în volume Acte şi fragmente cu privire la isto¬ria Română, Amintiri din Italia, Giosua Carducci. Ţine o serie de conferinţe ca Basta şi Mihai Viteazul, Despre utilita¬tea studiilor istorice.
1896. Călătoreşte în Austria, Italia şi în părţile transilvănene. Colaborează la noi reviste ca: „Revue critique d'histoire et de litterature". Publică în volume Philippe de Mezieres, Contribuţiuni la istoria Munteniei în a doua jumătate a sec. XVIII, Un auteur de projets de Croisades: Antoine Marini. Întreţine strânse legături cu E. Châatelain, Ch. Bemont, Ch. Langlois, Ch. Kohler, V. Lazzarini, Moranville, A. D. Xenopol, R. Sternfeld, H. Tiktin, I. Bogdan, D. Onciul, Al. Vlahuţă, C. Dobrogeanu-Gherea.
1897. Este ales membru corespondent al Academiei Române. Călătoreşte la Viena, Ragusa, Veneţia, Roma, Nea¬pole, Florenţa. Îi apar Rapoarte consulare prusiene din Iaşi şi Bucureşti (1703-1844) şi Acte şi fragmente, vol. III. Dintre conferinţele ţinute în acest an amintim: Ce trebuie să citim şi Frumuseţea scrierii istorice. Apar noi şi valoroşi prieteni: C. Jireçek, J. Gelcich, mitropolitul Vladimir de Repta şi alţii, în¬treţinând în acelaşi timp relaţii de corespondenţă cu cei vechi.
1898. Călătoreşte, pentru a căuta noi documente, la Vi¬ena, Göttingen, Braşov, Sibiu, Budapesta, Innsbruck şi Cluj. Ţine conferinţe la Academie, Ateneu, Universitate şi cu diferite prilejuri. Dintre conferinţe menţionăm: Luptele românilor cu turcii de la Mihai Viteazul încoace, Cultură română în epoca fanarioţilor, Manuscripte din biblioteci străine relative la istoria românilor, Cum se scrie istoria, Pretendenţi domneşti în sec. XVI, Documente nouă în mare parte româneşti relative la Petru Şchiopul şi Mihai Viteazul şi Chilia şi Cetatea Albă.
1899. Îşi intensifică legăturile cu foştii săi profesori germani. Greutăţi financiare. Strânge documente în special din ţară şi din Transilvania. În vară călătoreşte în Polonia, Austria, Olanda şi Italia. Îi apar volumele Notes et extraits pour servir à l'histoire de Croisades au XV-e siècle, 2 vol. şi Documente româneşti din arhivele Bistriţei, vol. I. Activitate intensă la Academie, deşi i se pun piedici serioase de către unii confraţi, fapt pentru care începe o întreagă suită de articole în diferite zi¬are şi periodice pentru a-şi susţine drepturile ce-i reveneau. Greutăţi îi făceau mai ales B. P. Haşdeu, D. A. Sturdza, Gr. Tocilescu ş.a. Susţine mai multe conferinţe, dintre care amin¬tim: Manuscripte din biblioteci străine, Socotelile Braşovului, Socotelile Sibiului, Cronicele muntene din sec. al XVII, La vie intellectuèlle des Roumains dans le present etc.
Istorici străini de renume îi comunică elogiile şi aprecierile deosebit de favorabile de care se bucură în lumea ştiinţifică occidentală. Activitate susţinută în publicistică.
1900. An foarte zbuciumat pentru Nicolae Iorga datorită intrigilor ce se ţes la Academie pe seama lui. Îi apar volumele Acte din sec. XVI (1517-1612) relative la domnia lui Petru Şchiopul şi Documentele Bistriţei, vol. II. Dintre conferinţe spicuim: Moralitatea şi armonia istoriei. Colaborează la „Révue de l'Orient latin", „Révue critique", „L'Independence roumaine", „Convorbiri literare", „România jună", „Literatură şi artă română", „Noua revistă română" etc.
Datorită unor neînţelegeri familiale, Nicolae Iorga se desparte de soţia sa. Cunoaşte pe Ecaterina Bogdan, sora lui Ion Bogdan, cea care-i va deveni în scurt timp soţie.
1901. La 4 februarie are loc ceremonia căsătoriei lui Nicolae Iorga cu Ecaterina Bogdan în Braşov. Pleacă împreună cu tânăra soţie la Veneţia. Apare Istoria literaturii române în sec. XVIII, Studii şi documente cu privire la Constantin Vodă Brâncoveanu, şi Scrierile Cantacuzinilor. Călătoreşte la Budapesta, unde ţine o conferinţă studenţilor români despre Mihai Viteazul, apoi la Viena şi în Transilvania. Întreţine relaţii cu savanţi ca Ch. Bemont, G. Weigand, Reinhold Rorich, Al. Gavrilovici, Ch. Kohler, Ernest Leroux, Karl Lamprecht, Eu¬gen Bawinski ş.a. Pretutindeni este însoţit şi ajutat în copierea documentelor de către Ecaterina Iorga. Karl Lamprecht îi solicită Istoria Românilor pentru colecţia de istorie a statelor europene pe care o iniţiase
1902. Îi apar încă şapte volume din colecţia de Studii şi documente, Sate şi preoţi din Ardeal, Legăturile Principa¬telor Române cu Ardealul de la 1601-1688, Povestiri şi izvoade, Scenes et Histoire du pasè roumain şi Un proces de denationalisation. Călătoreşte cu soţia în Polonia, Berlin, Stockholm şi Haga. Relaţiile sale cu cărturari ardeleni ca Augustin Bunea, A. Bârseanu, Sextil Puşcariu, Gh. Alexici, Ilarie Chendi şi alţii sunt intense. O serie de savanţi occidentali îl ţin la curent cu răsunetul operei sale în străinătate.
1903. Călătoreşte mult prin ţară, strângând mereu documente. Începe colaborarea cu „Sămănătorul", deschizându-se un nou curent în ideologia vremii: sămănătorismul. Apar volumele Cuvinte adevărate, Acte relative la războaiele şi cuceririle lui Mihai Viteazul şi Cărţi domneşti, zapise şi răvaşe. O nouă dezlănţuire a unor confraţi de la Academie în frunte cu Gr. Tocilescu.
1904. Ia parte la comemorarea ce se face la Putna cu prilejul împlinirii a 400 ani de la moartea lui Ştefan cel Mare. Acolo ţine prelegerea intitulată Pomenirea lui Ştefan cel Mare. Vizitează Bucovina. Îi apar volumele Istoria lui Ştefan cel Mare, Cărţi domneşti, zapise şi răvaşe, partea a II-a şi a III-a, Corespondenţa lui Ştirbei Vodă, Mărunţişuri istorice culese din Ungaria şi Pe drumuri depărtate. La Academie ţine mai multe comunicări, dintre care Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Mitropolia Ardealului, Câteva manuscrise şi documente din ţară şi străinătate relative la istoria românilor şi Viaţa lui Alexandru Vodă Callimachi, domn al Moldovei, cu prilejul descoperirii testamentului său. Întreţine relaţii prieteneşti cu Al. Vasiliev, Karl Krumbacher, G. Weigand şi alţi savanţi ai vremii.
1905. Are tot mai multe preocupări spre istoria românilor din Transilvania. Vizitează peste 150 de localităţi din această provincie, mărturisind că a avut „o nouă revelaţie şi una dintre cele mai bogate şi mai puternice". Un an deosebit de bogat în publicaţii. Pe lângă nenumăratele articole, cităm volu¬mele Sate şi mânăstiri din România, Oameni şi fapte din trecutul românesc, Viaţa lui Alexandru Vodă Callimachi, Inscripţii din bisericile României, Braşovul şi românii, Gânduri şi sfaturi ale unui om ca oricare altul, Istoria românilor în chipuri şi icoane, Geschichte des Rumanischen Volches im Rahmen seiner Staatsbildungen, vol I şi II, Storia del soggiorno di Carlo XII in Turchia, Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Românească, 2 vol. şi Scrisori şi inscripţii ardelene şi maramureşene, 2 vol. La Academie are mai multe comunicări, dintre care amintim: Îndreptări şi întregiri la istoria românilor după acte descoperite în arhivele săseşti, Nichifor Dascălul, exarh patriarhal şi legăturile lui cu ţările noastre şi Viaţa şi domnia lui Barbu Dimitrie Ştirbei. Desfăşoară activitate deosebit de prodigioasă la Universitate, la diverse instituţii şi asociaţii, printre care cităm, în primul rând Liga pentru unitatea culturală a românilor, întreţinând în acelaşi timp legături şi corespondenţă cu numeroşi oameni de ştiinţă din ţară şi străinătate.
1906. Călătoreşte la Constantinopol, trecând prin Bulga¬ria. Scoate revista „Neamul românesc", în care va acorda spaţiu tot mai mare chestiunilor ţărăneşti, mizeriei în care trăiesc clasele de jos ale societăţii româneşti şi legăturilor cu românii ardeleni. Începe primele sale contacte cu viaţa politică a ţării. Susţine la Academie comunicările Scriitori bisericeşti ai sec. XVIII şi XIX, Scriitori mireni, Scriitori greci, Contribuţii la istoria învăţământului în ţară şi străinătate (1780-1830), Un boier oltean la Karlsbad în 1796-1797: călătoria lui Barbu Ştirbei în Apus, Cărţi şi scriitori români din veacu¬rile XVII-XIX. Ţine o serie de conferinţe în numeroase oraşe ale tării. Pretutindeni are admiratori şi susţinători, dar în acelaşi timp este acuzat de instigare a ţăranilor, fapt pentru care este şi arestat pentru o perioadă destul de scurtă.
1907. Răscoala ţăranilor. „Neamul românesc" îşi des¬chide larg paginile acestui eveniment istoric de tristă amintire, iar prestigiosul său director înfierează cu un curaj îngrijorător crimele autorităţilor. Este acuzat ca principal instigator al ţăranilor. Este ales deputat în Parlament şi membru în comitetul de conducere, iar la scurt timp directorul Ligii Culturale. Începe participarea la lucrările Camerei deputaţilor, ia parte activă la Congresul profesorilor ţinut la Bucureşti.
Apar volumele The Byzantin Empire, Istoria literaturii româneşti în veacul al XIX-lea. Aprecieri elogioase din partea lui Karl Lamprecht şi Ch. Diehl pentru lucrarea The Byzantin Empire.
1908. Înfiinţează tipografie la Vălenii de Munte, unde se mutase între timp. Organizează o expoziţie istorică la Iaşi. Participă la lucrările Camerei deputaţilor, susţine conferinţe pentru Liga Culturală, cursuri la Universitate etc. Apar volumele Geschichte des osmanischen Reiches în colecţia lui Karl Lamprecht, Istoria Românilor (manual), Istoria Bisericii ro¬mâne, vol. I, Istoria Imperiului Otoman, vol. II, Istoria lite-raturii române în sec. XIX, Inscripţiile din bisericile Ro¬mâniei, vol. II. Scoate revista ,,Neamul românesc literar".
1909. Polemizează cu „Viaţa Românească". Iniţiază, prin „Neamul românesc" o colectă pentru fondul necesar ridicării unei statui şi a unui muzeu în Iaşi. Propune înfiinţarea unei comisii istorice a României. Participă la Congresul Ligii Culturale de la Iaşi, la diverse întruniri, este solicitat să colabo¬reze la Lexicon Meyer de către Ch. Belmont. Publică Poezii ale scriitorilor din epoca Unirii, Istoria literaturii române în sec. XIX, vol III, Studii şi documente privitoare la Istoria românilor, vol. XVI, Geschichte des Osmanischen Reiches, vol. II şi În era reformelor. Conferenţiază în Bucureşti, Râm¬nicul Sărat, Huşi, Brăila, Craiova, Iaşi, Ploieşti, Piteşti, Giurgiu etc.
1910. Activitate intensă pe plan cultural, politic şi social. Continuă seria de conferinţe la Tulcea, Focşani, Brăila, Roman, Slatina, Zimnicea, Tg. Jiu, Constanţa, Vaslui, Ploieşti, Câmpina, Tg. Neamţ, Drăgăşani, Călăraşi etc. În acest an îi apar nu mai puţin de 33 cărti şi nenumărate articole răspândite prin diverse periodice din ţară şi străinătate. Dintre volume menţionăm: Istoria armatei româneşti, vol. I, Studii şi do-cumente, vol. XVIII şi XIX, un nou volum privitor la Istoria Imperiului Otoman. Cărţile lui sunt interzise în Transilvania de către autorităţile vremii. Circulă însă sub diferite titluri prin admiratorii tot mai numeroşi ai marelui savant. Noi personalităţi de cultură ale Europei caută să intre în contact cu Nicolae Iorga: Dino Muratore, Nino Tomassio, Luigi Bonelli, V. Lazzarini, H. F. Belmont, V. Tille, Jean Reinhard, Brown ş.a.
1911. Campania electorală îl solicită cu nenumărate cuvântări în ţară. Întreţine relaţii cu culegătorii de folclor. Participă la serbările de la Blaj, iar impresiile le publică în vol. Serbările de la Blaj. Însemnătatea lor politică, culturală şi literară şi Partea românilor în Ardeal şi Ungaria în cultura românească. Publică, de asemenea, volumele: Breve storia dei Rumeni con speciale considerazione delle relazioni coll' Italia publicate in occasione delle feste del cingutenario italiano, Geschichte des Osmanischen Reiches, vol. IV, Acte şi scrisori din arhivele oraşelor ardelene, Oameni care au fost, vol. I, Generalităţi cu privire la studiile istorice etc. Îşi reia mai intens activitatea la Academie prin conferinţe ca: Ceva despre ocupaţia austriaca în anii 1789-1791, Două concepţii istorice, Breasla blănarilor din Botoşani, Privilegiul de la 1815 al Târgului-Frumos, Contribuţii la istoria bisericii noastre. Începe să publice primele sale piese de teatru ca: Mihai Viteazul şi Învierea lui Ştefan cel Mare. Şirul de conferinţe se continuă la Blaj, Ploieşti, Tecuci, Bucureşti, Vălenii de Munte etc.
1912. Publicistica îl preocupă pe Nicolae Iorga tot mai mult. Conducea „Neamul românesc", „Neamul românesc pen¬tru popor", „Neamul românesc literar", „Calendarul ligii culturale", „Calendarul Neamul românesc". Este solicitat, cu diverse ocazii, să ţină conferinţe şi cuvântări. Astfel, vorbeşte la Doro¬hoi, Buzău, Piteşti, Galaţi, Bucureşti, Vălenii de Munte. Ţine cursuri la Universitate, la Universitatea Populară din Vălenii de Munte, la diverse şcoli şi instituţii. Astfel, la Academie ţine conferinţele Gheorghe Asachi ca tipograf şi editor, Un ofiţer român în oastea lui Carol al Xll-lea, Politica Austriei faţă de Unire, Însemnătatea ţinuturilor moldovene pentru istoria românilor şi folclorul românesc, Plângerea lui Ioan Sandu Sturdza Vodă împotriva studiţilor străini din Moldova, Boieri şi răzeşi din Bucovina, Câteva ştiri nouă cu privire la Istoria românilor, Notele unui istoric cu privire la evenimentele din Balcani, Două plângeri ale episcopului de Râmnic Galaction (1821), Versuri nouă ale lui Enăchiţă Văcărescu, Barbu Ştirbei ca educator. Prin Liga Culturală ajută pe numeroşi români din ţară şi străinătate. Dintre lucrările în volume amintim: Istoria literaturii române în sec. al XIX-lea, vol. IV, Studii şi documente cu privire la istoria românilor, vol. XXIX, Chestia Rinului, Cugetări, Trei drame, Scrisori de boieri, Mânăstirea Neamţului, Mânăstirea Hure¬zului, România, vecinii săi şi chestiunea Orientului, Les Roumains et le nouvelle etat de choses en Orient, Rolul tradiţiei în creşterea femeilor la români, Nevoia reînnoirii cunoştinţelor istorice în învăţământul secundar ș. a.
1913. Pleacă în calitate de reprezentant oficial al Româ¬niei la Congresul internaţional al istoricilor de la Londra. Cu această ocazie vizitează oraşele Varşovia, Berlin, Köln, Bruxelles, Paris, Versailles, Oxford şi Windsor. La acest congres ţine comunicările: Les bases nécessaires d'une nouvelle histoire du Moyen-âge, La survivance byzantine dans les pays roumains. „Am fost primit, va mărturisi mai târziu, peste aşteptările mele". Pretutindeni este admirat şi căutat de marii savanţi ai Europei. Vara merge pe front. Memoriile le va publica în volumul Acţiunea militară a României. Corespon¬denţă foarte bogată cu diverse personalităţi. Făcând o vizită la Belgrad, regele îi decernează ordinul „Sf. Sava". La Academie ţine următoarele comunicări: Patrahirul lui Alexandru cel Bun: cel dintâi chip de domn român, Condiţiile de politică generală în care s-au întemeiat bisericile noastre în veacurile XIV-XV, Privilegiul lui Mohamed al II-lea pentru Pera (1 iunie 1453), Două tradiţii istorice în Balcani: a Italiei şi a românilor, Armenii şi românii: o paralelă istorică. Ostaşii de la Prut, cu un act de la Alexandru cel Bun - Răzeşi rocşoreni, Ceva despre episcopul maramureşan Iosif Stoica, Vasile Lupu ca următor al împărăţiilor din Răsărit în tutelarea patriarhiei de la Constantinopol şi a Bisericii Ortodoxe, Clopotul dăruit de Caragheorghe, întemeietorul Ser¬biei, bisericii satului Topola (1715), Steagul lui Mihnea Vodă Radul în Muzeul istoric de la Belgrad, Contribuţii documentare la istoria Olteniei în veacul al XIX-lea, Fundaţiile religioase ale domnilor români în Orient. Din cele 45 lucrări apărute în volum în acest an spicuim: Istoria Imperiului Otoman, vol. V (în limba germană), Studii şi documente privind istoria românilor, vol XXII, XXIII şi XXV, Chestiunea Dunării, Istoria statelor balcanice în epoca modernă, Politica externă a popoarelor agricole, Les causes de la catastrophe de l'Empire Ottoman, La Chronique de l'expédition des Turqs en Mora (1715), Acte şi scrisori din arhivele oraşelor ardelene etc.
- Va urma -

Notă: Tabelul cronologic este prezentat în volumul „Nicolae Iorga, așa cum l-au cunoscut. Amintiri inedite adunate și prezentate de Pr. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Editura Cuget Românesc, 2012, 264p.