Naşterea Domnului, zămislirea Lui, a fost un lucru mai presus de legile firii. Acum două milenii, într-o umilă peşteră din Bethleemul Iudeii, se năştea Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mîntuitorul lumii, împărţind istoria în două mari perioade: de dinainte şi de după El (numită şi „era noastră"). Un modest călugăr dobrogean, Cuviosul Dionisie cel Mic (secolul VI) a fost cel care a calculat era creştină - renunţînd să mai numere anii de la Diocleţian. Naşterea Domnului, evenimentul cel mai de seamă din istoria lumii, s-a petrecut în anul 748 „ab urbe condida" (de la întemeierea Romei), în timpul împăratului Augustus (27 î.H. - 14 d.H.), rege al Iudeii fiind Irod cel Mare sau Idumeul. Augustus poruncise un recensămînt care explică prezenţa dreptului Iosif, din casa şi neamul lui David, în Bethleemul Iudeii, împreună cu Sfînta Fecioară Maria. Iar pe cînd erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască (Luca 2, 5-6). Şi a născut pe Fiul Său, Cel Unul născut şi L-au culcat în iesle, căci nu mai era loc pentru ei în casa de oaspeţi. Atmosfera acelui străvechi tărîm israelit, încordat în aşteptarea Naşterii Mîntuitorului, a fost descrisă şi de istoricii Tacit, Suetoniu, Flavius Joseph în cronicile vremii, care au consemnat pulsaţia spirituală nepămîntească, arcul voltaic descris de prezenţa îngerilor între Betleem şi Nazaret.

Dar iată cum descrie Sfîntul Maxim Mărturisitorul coborîrea în trup a Mîntuitorului: „Fiul cel minunat n-a făcut cunoscută cunoştinţa naşterii, şi, într-o clipă fără să o ştie, El s-a aflat în afara pîntecelui ei şi a şezut pe tronul braţelor sale, pentru că aşa cum zămislirea fusese făcută fără sămînţă şi fără ştiinţă, tot aşa şi naşterea să fie fără stricăciune şi fără cunoştinţă". Românii de pretutindeni se adună în zilele Crăciunului în Biserica Domnului şi prăznuiesc marea sărbătoare a Întrupării Mîntuitorului. Este un moment de bucurie pentru tot creştinul, dar şi un moment de comuniune cu cei de acasă şi de rugăciune fierbinte către Pruncul născut în ieslea Bethleemului, ca să aducă iubire de oameni, pace, belşug, fericire, linişte şi prosperitate tuturor. Iubiţi creştini! Ce s-a întîmplat în noaptea aceea în Betleem va rămîne o mare taină pentru noi, cît timp vom trăi în lumea aceasta. Citatul din prima epistolă a lui Timotei este un cîntec de laudă pentru Mîntuitorul nostru, şi acest cîntec începe tocmai prin a elogia „taina evlaviei". Fapt este că El a fost „propovăduit printre Neamuri" şi „crezut în lume". Trebuie să recunoaştem că nu putem explica logic această enigmă a „arătării în trup", dar mai ales fascinaţia care în timpul cît a trăit pe pămînt, dar şi de-a lungul secolelor pînă azi, a izvorît din Iisus. Acum cînd vedem Bisericile pline, cînd colindele se aud la colţ peste tot, cînd omul prin tot felul de mijloace, de la bradul împodobit din casă, pînă la iluminatul public, schimbă toată ambianţa din jurul său, atunci ne dăm seama că, deja prin naşterea Sa, Iisus a schimbat lumea aceasta şi sufletele noastre. Cu atît mai mai mult, a adus schimbarea prin viaţa, respectiv prin învăţătura şi învierea Lui, care a fost de fapt biruinţa asupra lumii, biruinţa asupra întunericului şi a răului. Singura explicaţie care o avem pentru taina Sfintei Sărbătoare a Crăciunului este marea iubire a lui Dumnezeu faţă de oameni.

Această iubire vrea şi ne poate deschide sufletele. Enigma nu poate fi pătrunsă în profunzimea ei, dar în fond nici nu trebuie. Ajunge să ştim: Dumnezeu ne iubeşte atît de mult, încît L-a dat pe Fiul Său pe acest pămînt în pruncul din ieslea Betleemului. Să-i mulţumim bunului Dumnezeu pentru marele Său dar şi să ne bucurăm împreună! Doresc tuturor cititorilor ca prin evlavie, prin rugăciune şi milostenie să se apropie de această mare Taină a Crăciunului. Atunci Naşterea Mîntuitorului le va aduce căldură în suflet şi bucurie în inimă. Vă urez un Crăciun de Dumnezeu binecuvîntat!