Mentoralul în raport cu generaţia actuală
Încă din 1922, Rudolf Steiner întemeietorul Antroposofiei şi al Şcolii Waldorf referindu-se la problema generaţiilor tinere afirma: „Pentru a vorbi despre mişcarea din sânul tineretului este bine să separăm o mişcare largă şi o mişcare restrânsă de tineret. Aceasta din urmă fiind cea din facultăţi, cea care tinde în general spre latura pedagogică. Tineretul universitar e în căutare, caută ceva. De aceea a şi venit la facultate! A venit să caute conducători care să-l înveţe sau profesori care să-l conducă. Concluzia la care au ajuns: Nu mai găsim profesori. Dar ce găseau la universitate? Pe cei de acolo, dar nu ceea ce voiau ei, pentru că cei existenţi deja erau foarte mândri de a nu mai fi profesori ci cercetători. Facultăţile s-au transformat în institute de cercetare. Ele nu mai existau pentru oameni ci pentru ştiinţă. Iar ştiinţa a început să ducă printre oameni o existenţă pe care ea o numea obiectivă încercînd să li se impună ca atare drept respectabilă". Cât de actuală este această descriere putem să apreciem foarte repede atunci când, la nivelul simţului comun, observăm dezastrul conceptual după care şcolile şi facultăţile noastre produc industrial absolvenţi dezorientaţi şi în procent de 90 %. incompetenţi în aria ştiinţelor studiate. Totuşi în actualitatea prezentelor transformări sociale, potenţiale şi efective, la nivelul societăţii dar şi la nivelul şcolii se observă o intensificare a ,,interesului" decidenţilor pentru problemele elevilor şi studenţilor în materie de practică pedagogică, modele culturale şi civice. Ca efecte sociale dar şi individuale, se face prezentă o emergenţă pozitivă a mentorului şi se constată că identitatea profesională în formare la vârsta studenţiei şi a debutului profesional poate fi susţinută în stil mentoral cu mult succes, adaptată şi orientată noilor cerinţe ale formării educaţionale.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România a legiferat şi reglementat „statutul cadrului didactic mentor". În cap. 1(dispoziţii generale) art.1 se defineşte astfel: „Prin cadru didactic mentor se înţelege cadrul didactic care are responsabilitatea îndrumării şi evaluării practicii pedagogice a elevilor sau a studenţilor precum şi a cadrelor didactice aflate în perioada de stagiatură fiind denumit cadru didactic mentor de practică pedagogică respectiv cadru didactic, mentor de stagiatură". Este un truism că cele mai frecvente mentorate sunt legate de tinereţea discipolului. Primi mentori din viaţa copiilor sunt părinţii idealizaţi, tutorii, institutorii, educatorii şi în primi ani de studenţie profesorii sau oamenii cu autoritate mentorală. Sintetizând dimensiunile rolului unui mentor, Barbara R. Frey şi Ruth B. Noeller, le reduc la trei:
1) mentorul îşi îndeplineşte această sarcină în paralel cu alte responsabilităţi;
2) serveşte drept sursă de înţelepciune;
3) este un indicator de ghidare până ce discipolul se formează ca personalitate independentă (Nicola, 2004). Totuşi se consideră că rolul mentorului este în principal să sprijine şi să inţieze apariţia altor mentori capabili la rândul lor să îndrume şi să sfătuiască următoarele generaţii.
Tema relaţiilor de tip mentoral a adevenit obiect de reflexie şi studiu în ultimele două decenii şi aceasta în contextul foarte dinamic al dialogului între generaţii. Conceptele fundamentale pentru aspectele de inflenţă educaţională asupra grupurilor tinere sunt: generaţie, socializare, educaţie, evoluţie. De-a lungul timpului toate societăţile au pus în operă o diversitate de raporturi sociale, unele mai evidente, altele mai estompate ca vizibilitate dar nu mai mai puţin importante pentru viaţa individuală şi socială. Generaţia se înscrie în acest tip de relaţii ca fiind una dintre cele mai importante dimensiuni prin care s-a explicat evoluţia şi dinamica comportamentului uman. Termenul generaţie se originează din genos şi este speculat apoi în grecescul genesthoi care arată intrarea în existenţă a unui individ sau unui grup de indivizi tineri. Conceptul de generaţie indică pe cei apropiaţi de vârsta unui individ, implicaţi într-o activitate comună şi care cunosc aceaşi influenţă socială şi culturală. Oamenii unei generaţii se simt apropiaţi prin comunitatea de credinţe şi aspiraţii, sunt martorii aceloraşi evenimente istorice şi au primit relativ aceaşi educaţie (formală). Ca definiţie, conceptul de generaţie nu este încă bine clarificat teoretic şi empiric. Pentru G. Ferreol conceptul de generaţie provine din latinescul generare-a da naştere şi indică o grupare de indivizi care au aceaşi vârstă sau vârste apropiate. Evidenţiază de asemenea, perioada de timp care delimitează naşterea părinţilor de cea a copiilor (în medie treizeci de ani).
Prin generaţie A. Giraud, înţelege un asamblu de persoane născute într-o perioadă dată, având relativ aceaşi vârstă. I.A.Popescu delimitează trei semnificaţii ale conceptului de generaţie. În sens antropologic, generaţia conţine descendenţii aceloraşi părinţi situaţi pe aceaşi treaptă a descendenţei. În sens istoric, o generaţie este acea perioadă de timp dintre naşterea unor membri ai societăţii şi naşterea descendenţilor lor direcţi. În sens sociologic, o generaţie conţine toţi acei indivizi născuţi în aproximativ aceaşi perioadă de timp, indiferent dacă sunt legaţi sau nu prin legături de rudenie. Cercetarea raporturilor dintre generaţii arată că există anumite probleme fundamentale precum şi unele probleme controversate. De exemplu I.Mărginean consideră, ca problemă fundamentală în cercetarea generaţiilor, în particular a generaţiei tinere, vârsta ca element al statusurilor sociale şi criteriu de acces la valorile sociale; dacă rangul de vârstă este sau nu un status master în cursul vieţii în toate culturile; reglementarea accesului generaţiei tinerilor la rolurile sociale prin norme sociale şi prin variaţia acestor norme; schimbările rolurilor de vârstă în legătură cu schimbările sociale; stilurile de viaţă ale generaţiilor; stratificarea intergeneraţională şi mobilitatea intergeneraţională; egalitatea şanselor sociale. C.Schifirneţ consideră că studiile generaţionale neglijează o altă problemă fundamentală şi anume conştiinţa generaţionistă. Este ştiut că alături de conştiinţa naţională şi conştiinţa de clasă, există şi o conştiinţă istorică care subinclude conştiinţa de generaţie.
O temă importantă a studiilor despre generaţie o reprezintă conflictul între generaţii. În opinia unor autori, inclusiv a lui C. Schifirneţ noţiunea de conflict nu este adecvată. Între generaţii există desigur diferenţe dar acestea numai în anumite condiţii se pot manifesta ca tensiuni. Conflictul are mai mult un conţinut de clasă sau social. Or relaţiile dintre generaţii nu sunt relaţii între grupuri clasiale. În realitate, consideră C.Schifirneţ, „între generaţii se manifestă contradicţii cu privire la concepţia, comportamentul şi acţiunea faţă de procesele sociale". Contradicţia între generaţii este un element indispensabil al evoluţiei procesului social. Comunicarea chiar contradictorie între generaţiii este un element indispensabil al procesului social evolutiv. Comunicarea între generaţii are loc ca act desfăşurat între două grupări distincte ce convieţuiesc în aceaşi spaţiu şi în aceaşi durată de timp, însă în contexul unor tensiuni dintre stabilitate şi înoire (Branc, 2008).
Care este tragismul tineretului ce a trebuit să se ralieze şi să se adapteze vechii generaţii aflată în apatie conceptuală şi inerţie intelectuală la două zeci şi şapte de ani după evenimentele din 1989? Raspunsul la această întrebare îl va oferi istoria sociologiei însă acum este absolut necesar, la fel ca şi altă dată să privim în viitor, punându-ne întrebarea esenţială şi salvatoare: care sunt forţele sociale vitale pe care trebuie să le dezvoltăm pentru a putea relaţiona corect cu cei ce vin după noi? Pentru că timpul este de neoprit şi aceia la rândul lor când vor fi în situaţia de a lua decizii, vor privi înapoi la cei ce au fost înaintea lor încercând să exploreze câmpul soluţiilor necesare problemelor, ce sigur se vor ivi. Orice nouă generaţie ar trebui să aibă o privire moderat critică în trecut şi una creator constructivă în viitor pentru a putea corecta greşelile prezentului din timp nelăsându-le să devină cronice. Dacă vom aborda viaţa intelectuală cu responsabilitate, va trebui să înţelegem nu numai ce se cere faţă de noua generaţie ci să aproximăm şi revendicările încă neiniţiate cu care ne vor asalta neândoielnic generaţiile viitoare. Trebuie să se înţeleagă şi că tineretul studios actual este nu numai în opoziţie de principiu faţă de vechea generaţie ci oferă şi creaţie ştiinţifică şi construcţie socială spre un viitor dorit mai bun, pentru toţi românii. Numai voinţa de a crea, de a făuri intelectual noi elemente ştiinţifice utile în cunoaştere în actuala etapă de evoluţie a omenirii va avea putere de acţiune salvatoare, pentru a oferi soluţii la gravele probleme sociale şi de mediu ce nu vor întârzia să apară cât de curând.
- Va urma -