Elemente de cultură indiană (3)

: Gabriel Ungureanu Dr. în psihologie, Cercetător la Inst. „C. R. Motru” Academia Română; 16 Martie 2014

Brahmanismul şi învăţăturile yoghine

Brahmanismul apare ca o religie postvedică care aduce un mesaj modern şi filosofic în opoziţie cu atitudinea de prosternare şi devoţiune absolută practicată în Vede: 1) lumea este o iluzie şi tot ce există se originează în Brahman; (2) la anumite epoci lumea este distrusă și refăcută într-o ciclicitate a lumii, care murind în Brahman apoi renaște la viaţă şi fiinţare; (3) omul după cum si-a realizat în viață destinul scris - dharma -, așa îşi primește răsplata în spiritul legii karma adică efectele faptelor sale; (4) sufletul ens-ului uman decedat trebuie să renască: (a) într-o fiinţă umană de castă nobiliară sau inferioară, (b) într-un animal; (5) salvarea finală din Samsara - moksha înseamnă eliberarea sufletului scutit de alte reîncarnări, Partea (Atman) contopindu-se în Întreg (Brahman) etc.[1 ] Ca parte practică a acestor învăţături apar firesc şi tehnicile de menţinere a sănătăţii şi de prelungire a vieţii. Acestea au fost denumite generic yoga sau unirea cu Divinul (Devanagari sanscrită). Yoga este una din cele şase şcoli filosofice hindu şi cuprinde la rândul său după cum afirmă Bhagvad Gita patru ramuri : Karma Yoga sau yoga acţiunii în lume, Jnana Yoga sau yoga înţelepciunii, Bhakti Yoga devoţiunii către Atman şi Dhyana yoga sau yoga meditaţiei. Mai târziu au apărut forme ultrarafiante de yoga precum Raja yoga sau Hatha yoga Pradipika introdusă în sec l XV-lea d.Hr. de yoginul Swatmarama şi care punea accentul pe posturi fizice denumite Asanas ce promiteau alături de tehnicile de meditaţie, sănătate, echilibru cotidian şi karmic. Alte şcoli de yoga au realizat performanţe extraordinare precum tantra yoga sau kundalini yoga unde practicanţii încearcă trezirea energiei şarpe care doarme la rădăcina arborelui sacru (a se citi coloana vertebrală) şi traversând astfel cele 6 chakras (roţi de lumină) ale lumi interioare se uneşte cu sinele Şiva Absolutul (chakra cu o mie de petale Shahasrara) şi astfel omul intră în starea de Bhavana care înseamnă starea de indentificare şi unire cu conştiinţa zeului şi cu Universul. La atingerea unui asfel de nivel de conştiinţă sidis-urile (puteri supranaturale) se activează şi cărţile vechi afirmă că yoghinul poate avea o parte din puterea zeilor.

Budismul

Ca o reacţie la religia vedică, care nu aducea omului fericirea şi prosperitatea promisă în secolul al V-lea budismul a apărut în India cu o evoluţie paralelă a ceea ce denumim în mod curent a fi tradiţia hindu. Ulterior suferind transfomări, adaptări şi adăugiri în concepţie această credinţă a fost întemeiată de un prinţ indian pe nume Gautama Siddharta din clanul indian Sakya care proclamse : ,,Totul este suferinţă, totul este efemer !!!”. Acesta, nemulţumit de viaţa fără sens trăită în mijlocul aristocraţiei s-a hotărât să abandoneze totul, regalitate, familie, prieteni, bunuri materiale şi părăsind Kapilavastu reşedinţa clanului din care făcea parte, a început o existenţă ascetică devenind un rishi adică un înţelept ce medita la deşertăciunea vieţii şi căutând starea de iluminare şi aflarea adevărului. Timp de 12 ani a dus o viaţă de călugăr ratăcitor primind pomană şi adăpostindu-se în păduri sau peşteri. Fiind convins că nu în postura de ascet hindu va dobândi iluminarea Gautama abandonează la vârsta de 30 de ani această cale şi după multe zile de meditaţie adâncă sub un smochin, ce astăzi a devenit sacru, a avut starea de Budha (lb. sanscrită „cel treaz”) adică de iluminare şi revelaţia adevărului. De fapt Gautama Siddharta a încercat reforma structurii religioase brahmanice existente în acel timp cu un succes relativ. După moartea lui în anul 480 î.Hr. comunităţile budiste sau structurat ca doctrină în grupul Theravada ( tradiţia celor bătrâni) sau Micul vehicol.[2 ] Prin anul 552 î.Hr. datorită introducerii unor statui pe teritoriul indian ori a unor sutre (texte sfinte) budismul a început să se răspândească trecând prin mai multe epoci şi transformări până a ajuns să fie cunoscut în toată Asia mai ales datorită principiilor de filosofie şi înţelepciune şi tehnicilor de meditaţie.[3 ]

Jainismul şi Sikhismul

Tradiţional jainismul se numeşte jain dharma şi a fost reânviat dintr-un cult stravechi de catre iluminatul Mahavira. În anul 540 î.Hr, pe când avea de 28 de ani, Mahavira îşi părăseşte familia şi timp de 12 ani practică o viaţă ascetică, aderănd la ordinul monahal întemeiat de Parsva, în 850 î.Hr. El călătorea prin ţară, hrănindu-se din pomeni şi meditând la problemele omului. La 40 de ani el atinge iluminarea şi începe să îşi dedice timpul propovăduirii filosofiei sale. Omul este răspunzător, afirmă el, de salvarea sa şi poate stopa ciclul renaşterilor succesive. La rândul lor, discipolii lui Mahavira vor începe să propovăduiască jainismul. Textele care fundamentează religia sunt fixate în scris mai târziu, în sec. V. Se consideră că Mahavira nu face decât să reînvie şi să dezvolte principii cunoscute deja în India de mii de ani însă pe zei nu îi consideră nemuritori. Mesajul principal al jainismului este nonviolenţa ahimsa care trebuie raportat ca regulă obligatorie la orice formă de viaţă. Sikhismul apare la sfârşitul sec. XV, pe când armatele turceşti stăpâneau India de două sute de ani şi încercau să impună islamul. Sikhismul este de inspiraţie musulmană dat fiind credinţa sa într-un Dumnezeu unic şi atotputernic. Întemeietorul sikhismului, Guru Nanak, a văzut lumina zilei în apropiere de Lahore, în Punjab, în anul 1469. În timpul unei meditaţii, primeşte într-o zi iluminarea. Din acel moment începe să predice credinţa sa într-un Dumnezeu suprem şi să arate calea pentru a scăpa de legile Kharmei prin salvarea din ciclul nesfârşit al reîncarnărilor. Existenţa credinciosului sikh are ca evoluţie faptică: alegerea numelui, iniţierea în adolescenţă, căsătoria, şi, după moarte, arderea. Veşmintele şi accesoriile fac parte din ritual. În Sikhism se cunosc cei cinci K: barba şi părul lung (Kesh) prins cu un pieptene (Kangha), brăţara de oţel (kara), pantalonii scurţi (Karsha) şi sabia (Kirpan) demonstreză comuniunea şi fraternitatea credicioşilor sikh. În temple şi locurile de cult cartea sacră Guru Granth Sahib este aşezată pe un altar şi este acoperită pentru a nu se deteriora. [4 ]

Etapele evoluţiei culturale

Odată cu cucerirea Indiei de către Alexandru a fost realizată o primă luare de contact a indienilor cu civilizaţia occidentului. În anul 327 î.Hr. marele cuceritor şi monarh al Orientului, Alexandru Macedon era déjà declarat fiul lui Amon-Ra şi succesorul regelui Persiei. El atinge pământul Indiei ca urmare a campaniilor militare de cucerire, în urma căreia déjà anexase Imperiul Persan. În anul următor în luna iulie, susţine o mare confruntare cu trupele regelui indian Porus, la râul Hydaspes. Deşi indienii utilizau în luptă elefanţi, animale care au stârnit confuzie printre greci, Alexandru îi va învinge pe indieni prin determinarea care îi era caracteristică. Dorind să ajungă la fluviul Gange se pregăteşte de o nouă deplasare, dar trupele refuză sa îl urmeze şi astfel porneşte înapoi spre patrie. Alexandru se întoarce la Babilon şi încearcă să organizeze o expediţie de recunoaştere în Golful Persic, dar după o suferinţă de 10 zile stăpânitorul lumii cunoscute moare, probabil de malarie, la vârsta de 32 de ani în data de 13 iunie anul 323 î.e.n. Odată cu apariţia invadatorilor greci în Orient, după persani şi indienii intră în contact cu, ştiinţa, arta, filosofia şi religia occidentului, acest schimb cultural cunoscând o dezvoltare rapidă rapidă şi multilaterală. Ulterior acelei expansiuni, cea mai mare parte a orientului a fost preluată de Parthia, însă cultura elenă a durat în locuri depărtate de patrie, cum ar fi Regatul Greco-Bactrian din Bactria sau Regatul Indo-Grec din nordul Indiei. Ultima perioadă clasică de dezvoltare a culturii grecesti, a fost de fapt o sinteză între cultura grecească şi cea a regiunilor orientale înglobate. După dispariţia lui Alexandru, prin destructurarea imperiului între generalii săi, au apărut: Imperiul Ptolemeilor administrând Egiptul, Palestina şi Cipru. Imperiul Seleucid cu Persia, Siria şi Mesopotamia; Regatul Part şi Regatul Bactria ca provincii orientale. Regatul Macedonean în Grecia.

Câţiva ani mai târziu, grecii sunt alungaţi la rândul lor de un suveran indian, Chandragupta Maurya care uneşte, o mare parte din India, cu excepţia sudului. Acesta s-a convertit la religia jainistă, şi astfel preceptele de nonviolenţă şi toleranţă faţă de supuşi au devenit norme de comportament obligatorii în statul Maurya, contribuind astfel ca exemplu moral, la răspîndirea păcii în regiune şi în lume. În acel timp arta şi arhitectura au cunoscut o mare înflorire în India, sub conducerea lui Chandragupta. Au apărut în limba sanscrită uriaşe capodopere lirice şi dramatice, erau în plină dezvoltare sculptura şi arhitectura hindusă cu stilul lor somptuos, precum şi ştiinţele exacte, obţinându-se rezultate în evoluţia matematică şi astronomie. Din punct de vedere spiritual în perioada următoare a devenit clar că religia budistă, în cadrul maselor mari nu se poate compara cu hinduismul aflat într-o perioadă de reînoire şi astfel budismul, a intrat în declin. Acest uriaş imperiu, care a unit aproape întreaga Indie pentru prima dată, a înflorit şi sub domnia pacificatoare a guvernatorului provinciei Taxila, Aśoka care ulterior devine unul din suveranii Maurya. După campania de cucerire a statului Kalinga, impresionat de atrocitățile războiului, Așoka ridică la rândul său principiul non-violenţei (ahisma) la rang de instituție de stat, şi impune rezolvarea conflictelor prin legi. Decretele sale au fost sculptate pe coloane de piatră împodobite la vârf cu lei care simbolizau puterea. Aceşti stâlpi, simbolizau dorinţa şi idealul indian de pace religioasă.

Perioada Kushana

Izvoarele antice consemnează avântul economic şi cultural pe care l-au atins populaţiile din zona Afganistanului şi ai regatelor apropiate în perioada kushana, iar descoperirile arheologice actuale confirmă acest fapt. Particularitatea civilizaţiei kushane consta în faptul că acei conducători, au permis sinteza tradiţiilor şi realizărilor culturale ale mai multor popoare, care au facut parte din Imperiul Kushan. În graniţele sale, naţiuni cu diferite tradiţii culturale, care practicau diverse credinţe religioase au avut o evoluţie armonioasă. Această stare benefică şi-a pus amprenta şi asupra dezvoltării culturale, care astfel, cunoaşte o înflorire a oraşelor, aspect ce a condus şi la intensificarea legăturilor culturale şi economice dintre principalele imperii ale lumii antice. O influenţă culturală semnificativă asupra ţărilor din cadrul Imperiului l-a jucat raspândirea budismului care a fost vehicolul de transport al ideilor de pace. După cum se ştie, regii kushani au fost şi protectorii acestei credinţe, astăzi fiind cunoscute multe monumente buddhiste în regiunile Kabulistan, Parapamisadai sau mânăstirile budiste din oraşul Termez, Bactria. Vestigii ale artei indiene s-au descoperit în apropierea orasului Djalalabad, de unde au fost dezgropate mii de fragmente de statui de teracota. Fizionomiile acestor statui au trasături umane foarte personalizate, inspirate, probabil, din modele reale ale oamenilor de pe atunci. Se pot distinge: bărbaţi cu aspect sever, adolescenţi cu trăsături fine; este redată fidel chiar şi îmbrăcămintea purtată în epocă.

Perioada întunecată

Între dispariţia primului mare imperiu Maurya şi înflorirea Imperiului dinastiei Gupta au trecut aproape cinci sute de ani, care au fost consemnate de istorici ca fiind o ,,perioadă întunecată” în istoria Indiei. Imperiile străine s-au luptat între ele pentru cucerirea Indiei de Nord provocând haos şi drame. Totuşi în acel timp al războaielor, este evident că cea mai benefică contribuţie a „perioadei întunecate” a fost favorizarea dezvoltării compensatorii a artei indiene. După sculpturile imperiului Maurya care erau tributare stilului iranian, a apărut un nou stil indian al decoraţiunilor artistice, sub dinastia Shunga şi succesorii acesteia. În monumentele budiste din Barchut şi Sanch a apărut un nou stil de sculptură în relief. Şcoala de artă Gandhara cu stilul ei greco-roman şi şcoala Mathura care include elemente vechi indiene, fuzionează armonios devenind centrul artei indo-kushana, aspect ce a condus în cele din urmă la apariţia şcolii Sarnath. Sub această influenţă, această şcoală elaborează mai apoi stilul clasic Gupta. Mai puţin cunoscută, dar cu mult mai importantă pentru viitoarea dezvoltare a societăţii hinduse a fost compilarea carţilor hinduse dharma hastra, cea mai remarcabilă dintre ele fiind Legea lui Manu. După prăbuşirea imperiilor Maurya şi Shunga a fost o perioadă de nesiguranţă care a dus la renaşterea normelor sociale tradiţionale. Acestea au fost inscripţionate, pentru a rămâne inviolabile şi netrecătoare, pentru totdeauna. La aceste elemente se adaugă readucerea limbii sanscrite în artă, aspect dovedit şi de inscripţia sculptată în piatră a lui Rudradaman din secolul al II d.Hr. Putem observa că această „perioadă întunecată” a conţinut de fapt toate viitoarele elemente clasice ale epocii Gupta. Astfel această ,,perioadă întunecată” a fost de fapt prevestitoarea epocii clasice.

Perioada Gupta

În sec. IV d.Hr. a apărut un nou stat în timpul dinastiei Gupta. Acest regat Gupta și-a întins administraţia de la fluviul Gange până la Indus și Golful Arabiei, iar în nord până în lanţul himalaian. Capitala statului indian a redevenit Pataliputra. În perioada Gupta s-au dezvoltat viața economică și culturală, în domeniul matematicii, astronomiei, medicinei. În literatură, Kalidasa, unul dintre cei mai mari poeți ai Indiei, a creat poemul Sakontala. S-au construit temple și palate monumentale, uimitoare prin varietatea și bogăția elementelor decorative, statui și basoreliefuri, care reprezentau flori, animale aurite și încrustate cu pietre scumpe etc. În sculptură și pictură se redau trăsăturile caracteristice figurilor omenești.

Mogulii

Fascinaţi de bogăţiile despre care auziseră că există în Hindustan, cuceritorii moguli s-au stabilit pe acele meleaguri, au cunoscut arta şi tradiţiile locale, întemeind unul dintre cele mai puternice imperii ale timpului. Ei s-au stabilit la Agra care era pe atunci un sat de câmpie fără importanţă, şi s-au asociat cu această locaţie, încat au legat pentru veşnicie capitala, de numele lor. În 1526, orasul a fost cucerit de un prinţ uzbek din Ferghana pe numele său Zahir Ad Din Muhammad Babur (Tigrul), succesorul marelui Timur Lenk şi cel care avea sa ridice din temelii Marele Imperiu Mogul. Legendele istorice spun că pe atunci, strălucitorul diamant Kohinoor al maharajahului din Gwalior, a fost capturat ca parte a prazii de razboi. Mai cunoscuţi sunt trei mari sultani moguli care au condus India de la Agra şi au contribuit creativ la arhitectura nepereche a oraşului. Aceştia sunt: Akbar „Marele Rege”, luptatorul, strategul şi creatorul Imperiului Mogul ; Jehangir „Cuceritorul Lumii”, conducător al unui imperiu deja constituit; Shah Jahan „Conducatorul Lumii” împaratul unuia din cele mai bogate regate de pe pământ, aflat la apogeul creativităţii sale. Arta miniaturilor a fost introdusă din Persia tot de către moguli. „Miniaturile” nu sunt obiecte de artă mici; termenul descrie ilustrațiile pictate, de orice mărime. Pentru realizarea acestor miniaturi, împăratul Akbar a plătit artiști din toată India pe care i-a adus să lucreze la Agra. În atelierele acestora a luat naștere un nou stil, mai optimist și mai sugestiv decât arta decorativă persană.

Dominaţia colonială

După moartea sultanului Aurangzeb, în anul 1707, Imperiul Mogul intră într-o perioadă de declin. Compania Indiilor Orientale, organizație comercială dominantă a intrat în politică, pentru a-și consolida poziția economică din India. O serie de lupte s-au finalizat cu bătălia de la Plasey din iunie 1757, în urma căreia britanicii au înfrânt pe francezi și indieni. Populația indiană a început să respingă treptat stăpânirea britanică, înţelegând că britanicii nu au respect pentru cultura și tradiția locală. Aceste sentimente au atins apogeul în revolta şipailor din 1857, în care soldații indieni (șipai), aflați sub comanda Companiei Indiilor Orientale, s-au revoltat, deoarece armele şi muniţia au fost conservate cu grasime de vacă, acest aspect fiind de natură să jignească grav credinţa militarilor indieni hindu, care considerau vaca un animal sacru. Rebeliunea a fost înăbușită de britanici, dar pierderile umane au fost mari de ambele părți datorită dispreţului britanicilor pentru tradiţiile locale.

Muzica şi dansul

Muzica indiană are foarte multe stiluri, dar în general muzica clasică este clasificată în principal între tradițiile indiene de influenţă hindustani din nord şi cele carnatice din sud. Formele muzicii, cu un caracter pronunțat regional includ muzica folclorică ca Bhangra. Muzica indiană este una dintre cele mai rafinate arte în India. Concepţia muzicală hindu începe în perioada vedică înaintea erei noastre. Vedele erau recitate si cântate în sanscrită, Sama Veda fiind dedicată muzicii şi studierii instrumentelor din acea vreme. După vedele indiene, muzica a apărut simultan universului nostru, din primul sunet Aum, Naad sau „Cuvântul”, ceea ce îi conferă statutul de limbaj universal având o dimensiune divină. Muzica indiană este apreciată a fi o cale prin care este posibilă cunoaşterea şi apropierea de Dumnezeu. Melodiile şi ritmurile sunt mijloacele prin care artistul susţine şi realizează dialogul cu Divinitatea, această comunicare devenind şi un act de contact cu dimensiunea transcedentală. Structura de bază în muzica clasică indiană este, reprezentată de Raga (scări muzicale speciale) şi Tala, sistemul ritmic, care este diferit de sistemul european. Atât Raga cât şi Tala şi-au păstrat forma şi puritatea de mii de ani au fost transmise pe cale orală, fiind interpretate şi astăzi. Pe lângă alte instrumente musicale indiene exotice, amintim, sitarul şi tabla care au fost create în secolul 13 de catre muzicianul inovator al muzicii clasice indiene, Amir Khusro (1254-1325). La o asemenea creaţie muzicală diversă, există pe cale de consecinţă şi multe forme clasice de dans : Bharata natyam; Kathakali; Kathak ; Kuchipudi; Manipudi; Odissi si Yakshagana. Ele sunt uneori însoțite de o formă narativă și sunt impregnate cu elemente religioase distincte. Frumuţeţea costumelor dansatorilor, gesturile mudras care sugerează cu precizie stările sufleteşti aduc arta dansului în India la sublim. Din păcate în Europa şi chiar în lume oamenii sunt familiarizaţi mai de grabă doar cu muzica auzită în filmele indiene clasice sau cu actualele producţii comerciale de succes ale coregrafiilor mamut, din industria Bollywood.

Bibliografie

- Mircea Eliade Istoria Ideilor şi Credinţelor Religioase Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, Editura Ştiinţifică 1999

- Hermann Kulke Dietmar Rothermund O istorie a Indiei, Bucureşti, Editura Artemis, 2003

- P.Masson Oursel, Philippe Stern India Antică şi Civilizaţia Indiană Editura

Herald Bucureşti

- George Dumezil Zeii suverani ai Indoeuropenilor Editura Univers Enciclopedic

1997

- Victor Kernbach Miturile esenenţiale Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996

- Daniela Neagu., Iuliana Armaş., Arhetipuri în Natură şi Civilizaţie, Bucureşti, Editura

Reinassance

- Fernand Comte., Cărţile Sfinte Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1994, p.215-220

- Raikes, R. L. and Dyson, R. H. (1961), The Prehistoric Climate of Baluchistan and the Indus Valley. American Anthropologist, p 270: 10.1525/aa.1961.63.2.

- Ion Mânzat, Lucian Radu-Ceng, Introducere în Psihologia Orientală, Bucureşti, Editura PSYCHE, 2002 p. 280

- Sărbătoare Octavian India puterilor magice Editura Flori Spirituale

- Schott Ernst Ayurveda, Iaşi, Editura Polirom 2005

- Ştefan Munteanu, Dimensiuni ale spiritualităţii indiene, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică R.A.

- Mircea Eliade Alchimia Asiatică Editura „Cultura Poporului”, 1935

- Manava Dharma Shastra - Cartea Legii lui Manu, Editura Aldopress

- Sankarakarya - Compendiul filosofiilor indiene, Editura Herald

- Oltea Răşcanu Gramaticu, Nemurirea Mogulului, Iaşi, Editura Pim, 2009

- Heinrich Zimmer, Mituri şi Simboluri în Arta şi Civilizaţia Indiană, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007

[1] http://ro.wikipedia.org/wiki/Brahmanism

[2] Ion Mânzat., Lucian Radu-Ceng., Introducere în Psihologia Orientală, Bucureşti, Editura Psyche, 2002 p. 280

[3] Mircea Eliade Istoria Ideilor şi Credinţelor Religioase Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, Editura Ştiinţifică 1999, p. 356