Raluca-Ioan van Staden
Senzorul pentru depistarea cancerului

Survolând teritoriul „tabu" al deţinătorilor occidentali - sau occidentalizaţi - de materie cenuşie şi trecând peste inerentele dificultăţi ale sistemului, „Capetele luminate" ale românilor nu se dezmint. Spre diferenţă de politicienii-circari, de a căror promisiuni şi prestaţii ne-am săturat, „Capetele luminate" ale românilor au învăţat să vadă „luminiţa de la capătul tunelului". Prin strădania unui demn urmaş al lui Nicolae Paulescu, Medicina a mai câştigat o bătălie: prezenţa cancerului în corpul uman poate fi detectată cu ajutorul unui senzor inventat de românca Raluca-Ioana van Staden. Învenţia - un nou tip de senzor „DOT senzor enantioselectiv" - a fost realizată de Raluca van Staden şi brevetată împreună cu Jacobus Frederick van Staden. Spre satisfacţia românilor, inventatoarea nu a „moştenit" şi nedreptatea făcută înaintaşului ei. Drept recunoaştere a importanţei invenţiei, Prof. dr. Raluca-Ioana van Staden, i-au fost acordate premii speciale la Salonul de la Geneva: Medalia de Aur a Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuală pentru Cea Mai Bună Femeie-Inventator, Medalia AGEPI şi Medalia de Aur însoţită de felicitări din partea juriului. (Redacţia)

„Aparatul creat permite diagnosticarea cancerului la nivel molecular, în stadiul în care boala poate fi vindecată în proporţie de 99%. Este vorba despre un senzor care depistează prezenţa celulelor canceroase în organism şi va fi utilizat în premieră la nivel mondial, în spitalele din România. Momentan, acest senzor va putea depista în stadii incipiente (atunci când simptomele nu au apărut) cazurile de cancer mamar, ovarian, prostatic şi gastrointestinal, urmând ca cercetările să se extindă şi asupra celorlalte tipuri de cancer. Din păcate finanţarea ne-a permis doar abordarea a patru tipuri de cancer, biomarkerii sunt foarte costisitori şi toate testele care trebuie să se facă în timp necesită o cantitate destul de mare. [...] Ne dorim foarte mult să abordăm şi leucemiile, pentru că acestea au o evoluţie foarte rapidă în corp, cât şi alte cancere".[1]

„Senzorul are mărimea unui vârf de ac. În acest moment este înglobat într-o microcelulă în care se pune o picătură de sânge sau de salivă. Răspunsul se obţine rapid, în mai puţin de şase minute. Mecanismul special de funcţionare se datorează utilizării unor materiale nanostructurate pentru construcţia senzorului. Senzorul propriu-zis este foarte simplu de folosit şi rezistă mai mult de şase luni de zile, poate fi reutilizat fără pericol de contaminare de la o persoană la alta şi costă sub 1 euro. În cursul acestui an va fi produs şi dispozitivul pentru încorporarea senzorului, urmând ca acesta să fie produs în serie şi să fie disponibil în cadrul institutelor de oncologie. Deşi am avut propuneri de parteneriat din partea unor companii internaţionale de renume, am oferit exclusivitate firmei româneşti. Faptul că pe aceste instrumente va scrie «Made in România» va fi ceva extraordinar."[2]Senzor Raluca van Staden

„În lume, există numeroşi cercetători care încearcă să producă astfel de teste de depistare a cancerului, însă niciunul nu a trecut de probele clinice. Cred că suntem cu un pas înainte faţă de ceilalţi, rămâne ca testele clinice să demonstreze însă. Cine iese primul cu capul sus din testele clinice, probabil va avea prioritate mondială".[3]

Cancerul este una dintre bolile care provoacă cel mai mare număr de decese la nivel mondial. În Europa, cea mai des întâlnită formă de cancer în cazul femeilor este cancerul mamar, iar în cazul bărbaţilor, cancerul pulmonar. Numărul bolnavilor de cancer este în creştere de la an la an. În România, statisticile arată o înmulţire a cazurilor de la 40.000, câte erau în anul 1994, la 98.000 - în 2011, deci mai mult decât dublu. Prin urmare, din 1994 până în present, s-a înregistrat o creştere cu aproximativ 3.000 de cazuri anual. În ciuda progreselor medicinei, cancerul este încă o boală necruţătoare, tratamentele existente ajutând numai la prelungirea duratei de viaţă a pacienţilor, şi a menţinerii unei calităţi acceptabile a vieţii pacientului pe timpul bolii. Din păcate încă nu s-a descoperit terapia eficace pentru vindecare.

Notă: Raluca-Ioana van Staden s-a născut pe 16 iulie 1969 la Câmpulung, Argeş. A absolvit Facultatea de Chimie din Bucureşti în 1992 şi Conservatorul, specializarea pian şi pedagogie muzicală, în 1996. Şi-a început activitatea ca preparator şi apoi asistent la Facultatea de Chimie. După doctorat a optat pentru o bursă postdoctorală în Pretoria (Africa de Sud), condusă de Jacobus Frederick van Staden, care i-a devenit soţ. După câţiva ani petrecuţi în Africa de Sud, unde a ocupat postul de profesor asociat, s-a reîntors în România în 2006 şi, împreună cu soţul său a pus bazele laboratorului propriu de cercetare „PATLAB".
---------------------------------------------------------

[1] Prof. dr. Raluca-Ioana vad Staden - Hotnews.ro.

[2] Ibidem, Adevărul.

[3] Ibidem, Hotnews.ro.