Nicolae C. Ionescu (Brăila 1890 - București 1940) eminent filozof, logician, pedagog și jurnalist roman a murit pe 15 martie 1940, otrăvit din ordinul lui Carol al II-lea ferdinandovici (fost colonel dezertor de la comanda Reg. 8 Vânători în septembrie 1918).

Orientarea sa filosofică a fost numită trăirism. A știut să adune în jurul său și să eleveze o pleiadă de membri ai generației de aur interbelice, a literaturii și gândirii românești, ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Petre Țuțea, Constantin Noica, Vasile Moisescu și George Murnu. El a fost ideologul Mișcării Legionare, în anii '30 ai sec. XX fiind puternic implicat în politică. Nae Ionescu s-a născut la Brăila pe data de 4 iunie 1890 (pe stil vechi). Urmează studiile primare, gimnaziale și liceale în orașul natal. În timpul liceului, se apropie de cercul socialist și îl cunoaște pe Panait Istrati. Este exmatriculat din prestigiosul liceu „Nicolae Bălcescu” din Brăila în ultimul an de studiu, se spune că pentru republicanism național.

ermină studiile liceale la alt liceu. Își continuă studiile la Facultatea de Litere și Filosofie din București, ale cărei cursuri le încheie în 1912, cu specializare în filosofie. În anul 1912, este numit profesor la Liceul Matei Basarab din București. După o vreme în care colaborează la „Studii filosofice” sau la „Noua Revistă Română”, pleacă în Germania, la Göttingen, în vederea desăvârșirii studiilor. Aici îl prinde Primul Război Mondial. Revine în România și își satisface stagiul militar la Brăila.

Pe 25 noiembrie 1915 se căsătorește cu Elena Margareta Fotino. În ianuarie 1916 pleacă în Germania, împreună cu soția, pentru continuarea studiilor. Intrarea României în război, în luna august 1916, îl surprinde acolo. Este închis în lagărul de prizonieri de la Celle-Schloss, Hanovra, de unde va fi eliberat în august 1917. Primul său fiu Radu se naște în lagăr, la începutul anului 1917. Al doilea fiu Răzvan i se naște în luna iunie a anului 1918. În anul 1919 își susține doctoratul în filosofie la Universitatea din München, cu profesorul Bäumker, cu teza: ”Die Logistik als Versuch einer neuen Begründung der Mathematik” („Logistica ca o nouă încercare de definire a matematicii”). Revine în țară în același an dedicându-se carierei didactice și jurnalistice. Convingerile sale politice de dreapta vor face să fie de mai multe ori arestat și închis. Bolnav de inimă, moare la 15 martie 1940, în vila sa de la Băneasa, în prezența Cellei Delavrancea.

Este cunoscut și pentru legăturile sale romantice cu câteva dintre femeile celebre ale vremii, printre care Maruca Cantacuzino-Enescu (soția muzicianului George Enescu), Elena Popovici-Lupa și pianista Cella Delavrancea.

Biografia sa este legată de două clădiri istorice existente și azi, amintite de către elevii săi în memoriile lor: vila Marucăi Cantacuzino de la Sinaia (azi Muzeul „George Enescu” de la Cumpătu) și „Vila de la Băneasa” (azi sediul unei societății comerciale de pe Str. Ion-Ionescu de la Brad din București). Despre această proprietate se spune că ar fi primit-o în dar de la bunul său prieten, industriașul Nicolae Malaxa, care i-a și construit-o.

Revenit în țară în 1919, este pentru scurtă vreme profesor, apoi director la Liceul militar Mânăstirea Dealu pentru ca, în același an, să fie numit asistent la catedra de Logică și Teoria cunoașterii a profesorului Constantin Rădulescu-Motru. Nae Ionescu își inaugurează activitatea universitară cu lecția „Funcțiunea epistemologică a iubirii”.

Între 1911-1916, în calitate de colaborator și apoi de redactor la „Noua Revistă Română”, condusă de Constantin Rădulescu-Motru, publică mai multe articole și cronici. În perioada 1919-1925, colaborează cu numeroase articole la revista ”Ideea europeană” (director: Constantin Rădulescu Motru), alături de Tudor Vianu, Octav Onicescu, Dimitrie Gusti, Ștefan Nenițescu, Emanoil Bucuța, Cora Irineu, Mircea Florian.

În 1922, publică în Gazeta Matematică studiul „Comentarii la un caz de intranziență a conceptelor matematice”, pentru care obține „Premiul de filosofie matematică”, în anul 1923.

Din mai 1926 N. Ionescu conduce ziarul „Cuvântul”, la care a colaborat și grupul de talente adunate în jurul său: Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran etc.

La 23 ianuarie 1911, la „Societatea Studenților în Litere” ține conferința ”Literatura celei de a IV-a proporționale: Sărmanul Dionis de Eminescu” - tipărită în ”Noua Revistă Română” la 22 februarie 1911 (debutul publicistic avusese loc, probabil, în 1909). La 23 septembrie 1912 publică în „Noua Revistă Română”, sub pseudonimul Mihai Tonca, „Preocupările filosofice ale geometrului Poincare”; ulterior va fi cooptat ca redactor la respectiva revistă. În octombrie susține examenul de licență la Facultatea de Litere și Filosofie din București cu teza „Istoria argumentului ontologic” (magna cum laude; certificat nr. 152, din 11 decembrie 1912), după care este numit profesor la Liceul Matei Basarab din București. În septembrie 1913 se logodește la Iași, cu Elena-Margareta Fotino. Cu recomandarea lui Constantin Rădulescu-Motru primește un ajutor din partea Fundațiunei Universitare Carol I pentru pregătirea tezei de doctorat (privitoare la filosofia lui Kant).

În 1924, (29 iunie - 6 iulie) publică art. „Cum se pregătește revoluția, în Ideea Europeană” (cu semnătura Niculae Ivașcu). În cadrul Cursurilor de vară de la Vălenii de Munte (15 iunie-15 august) ține prelegerea „Contribuția latină în filosofie”, iar în noiembrie deschide cursul de Istorie a logicii (până în februarie 1925). În anul universitar 1924-1925 propune ca temă de seminar crearea unui dicționar filosofic românesc (încercare de precizare a câtorva noțiuni filosofice fundamentale, precum și a unei terminologii filosofice românești). În noiembrie - în revista ”Gândirea se publică Individualismul englez” - cuvânt introductiv la o traducere din Herbert Spencer „Individul împotriva statului” (Cultura Națională; trad. I. Olimpiu Ștefanovici-Svensk; reed.1996).

La 14 februarie 1925 încheie cursul de „Istorie a logicii” (litografiat; tipărit, 1997). Între 27 februarie-15 mai deschide cursul de „Filozofie a religiei” (litografiat; tipărit: 1990-1991, 1993, 1994, 1998). În primăvară dă examenul de docență cu Constantin Rădulescu-Motru (președinte), P. P. Negulescu, Dimitrie Gusti și T. Ziegler și din iunie lucrează ca docent universitar de Istoria logicii și Metafizică (adresa Facultății de Litere și Filosofie din București, nr. 259, 12 iunie 1929). În noiembrie deschide cursul de „Teoria cunoștinței” (predat până în mai 1926) și cel de Metafizică, cu tema Problema salvării în „Faust” al lui Goethe. În Cartea Semicentenarului, Nae Ionescu apare cu articolul „Filosofia românească”.

La 1 ianuarie 1926 este numit conferențiar definitiv de Istorie a logicii și Metafizică (adresa Ministerului Instrucțiunii nr. 8667, din 1926). 24 ianuarie - conferința „Misticii italieni” (aula Fundației Universitare Carol I, ciclu organizat de Institutul de Cultură Italiană din București). 18 februarie - conferința „Charles Piguy” (aula Fundației Universitare Carol I, ciclu consacrat literaturii franceze, organizat de Gruparea „Poesis”). 20 februarie - după șase prelegeri, încheie cursul cu tema Problema salvării în „Faust" al lui Goethe (litografiat; tipărit in 1996). Ține conferința „Filosofia regionalismului cultural” la Biblioteca populară „Petre Armencea”, în cadrul „Cercului de studii și cercetări locale al orașului și ținutului Brăilei”. (Rezumat în „Analele Brăilei", ianuarie - martie 1936, după presa vremii). În 2 mai începe să colaboreze la ziarul „Cuvântul”, unde preia rubrica „Duminica”. Vreme de mulți ani, va scrie zilnic cel puțin un articol. Cele mai multe vor fi semnate cu câteva pseudonime (atât spre a varia semnătura, în același număr sau în zile succesive, cât și întrucât îi plăcea să se ascundă sub diverse înfățișări). La 29 mai încheie cursul de ”Teorie a cunoștinței „(litografiat; tipărit, 1996). În iunie 1926, ca președinte al Comisiei de bacalaureat la Liceul „Nicolae Bălcescu" din Brăila (din acest liceu fusese exmatriculat în primăvara lui 1909, cu puțin înaintea bacalaureatului propriu) îl remarcă pe elevul Iosef M. Hechter, viitorul Mihail Sebastian.

La 1 ianuarie 1930 este numit profesor titular al Catedrei de Psihologie și Pedagogie a Institutului Superior de Educație Fizică (înalt Decret Regal nr. 4456, din 31 decembrie 1929). Îi urmează profesorului Constantin Rădulescu-Motru. Predă cursuri de psihologie generală și pedagogie teoretică (în cadrul catedrei, Gheorghe Zapan este conferențiar, iar Elena Pușcuța, asistentă benevolă).

În anul universitar 1930-1931 predă cursul „Istoria metafizicei ca tipologie a culturii”- prelegerea inaugurală are ca temă „Moda în filosofie” (cursul a fost litografiat; tipărit, 1996).

La 1 iunie 1930, la alegerile pentru Camera Deputaților Nae Ionescu candidează la Brăila, din partea Uniunii Naționale și este ales.

În anul universitar 1932-1933 a predat cursul „Din metodologia logicei. Analogia și cursul Metoda statistică. Cu aplicație la psihologie, sociologie si pedagogie”. (Nu au fost litografiate).

În anul universitar 1933-1934 a predat cursul ”Logica științelor exacte” (nu a fost litografiat).

Prin prelegerile și cursurile susținute, în calitate de profesor al Universității bucureștene și ca unul din ideologii principali ai legionarismului și un apologet al fascismului românesc - influențează tânăra generație, determinând mulți intelectuali ai vremii să se îndrepte spre extrema dreaptă. Această activitate politică a dus ulterior la întemnițarea sa în închisoarea de la Miercurea Ciuc, împreună cu alți discipoli ai săi.

La 1 ianuarie 1934 Anton Dumitrescu publică în „Șantier” articolul „Nae, năismul”.

2 ianuarie 1934 - în urma asasinării lui I. G. Duca, Nae Ionescu este arestat la Sinaia; ziarul „Cuvântul” este suspendat (ultimul număr apărut: 1 ianuarie 1934, cu articolul 1933-1934, scris la Sinaia, în 29 decembrie 1933).

În ianuarie 1934 apare: „Immanuel Kant, Critica rațiunii practice” cu o prefață a lui C. Rădulescu-Motru și o notă introductivă asupra rațiunii practice semnată de Nae Ionescu (Ed. Institutului Social Român; trad. Dumitru Cristian Amzăr și Raul Vișan). Cronici de Petru Manoliu, I. Brucăr ș. a. (Polemică în ”Revista de filosofie” între Mircea Vulcănescu și I. Brucăr).

7 februarie - eliberat și rearestat în cursul aceleiași zile.

15 martie - este eliberat și își reia cursul (vezi: Mircea Vulcănescu, „Ulise printre sirene”, 1941).

In iunie 1934 apare romanul lui Mihail Sebastian, ”De două mii de ani”..., cu o prefață de Nae Ionescu, concepută ca o antiteză la tematica romanului - această prefață încearcă să fundamenteze antisemitismul prin perspective teologice, concluzând că evreii nu au nici o putință de salvare întrucât sunt evrei!...Timp de câteva luni se duce o amplă și pasionantă polemică în presă în jurul romanului, a prefaței și problematicii puse de autor și prefațator. Dintre polemiști: Tudor Teodorescu-Braniște, Pompiliu Constantinescu, Octav Șuluțiu, Șerban Cioculescu, Mircea Eliade, George Racoveanu, Mircea Vulcănescu, Petre Pandrea, Constantin Noica, Ion. I. Cantacuzino și Mihail Sebastian. În 1935 apare eseul lui Mihail Sebastian ”Cum am devenit huligan”, o replică la respectiva prefață. (romanul și prefața vor fi reeditate în 1946, 1990, 2003, 2006).

La 1 noiembrie 1934 apare în revista „Stânga” articolul lui Andrei Șerbulescu (Bellu Zilber) „Feciorii lui Nae sau tânăra generație”.

În anul universitar 1934-1935 predă cursul de „Logica generală” (litografiat; tipărit: 1943, 1993) și un curs de „Logică a colectivelor” (3 lecții, predate în ianuarie și martie 1935, s-au păstrat într-un manuscris; au fost tipărite în 1996-1997).

1. Ludo publică lucrarea „Iuda trebuie să sufere pentru că e suferind” (Ed. Adam). (Despre Nae Ionescu, pp. 5–8, 40-47, 53-56, 84-92).

7 ianuarie 1935 - conferința „Primejdia spiritului defensiv” (aula Liceului „Codreanu" din Bârlad, sub auspiciile Asociației Studenților Creștini „Alexandru Vlahuță”). (Rezumat în „Credința”, 10 ianuarie 1935).

11 februarie - ciocnire, vreme de câteva ore, între jandarmi și legionari; aceștia din urmă voiau ca Nae Ionescu să țină o conferință. Conferențiază în sala festivă a primăriei din Oradea, în cadrul „Astrei", despre unele noțiuni curente în sociologie. (Rezumatul „Familia”, martie 1935).

25 aprilie - conferința „Ce înseamnă a fi român” (Brăila, ciclu organizat de „Analele Brăilei”). În anul universitar 1935-1936 predă un curs de „Logică a colectivelor” (nu a fost litografiat).

15 martie - începe să colaboreze la revista „Vestitorii” (redactor Gh.I. Ciorogaru), cu articolul Roza vânturilor (nesemnat; ulterior titlu de rubrică). În următoarele numere, publică: „Cine face istoria; Puțină filologie” (1 aprilie); „Sofisma cea Mare” (12 aprilie; nesemnat); Ești rumân...(12 aprilie); „Cum se «construiește» o formă istorică”. (28 aprilie).

În anul universitar 1936-1937 predă cursul „Probleme de metafizică”; ianuarie 1937. (stenografiat și dactilografiat în ianuarie 1937 și editat de Dan Zamfirescu). (ed. 1988, 1990).

22 aprilie - Conferința de „Metafizică și Istorie a logicii ”este transformată în catedră, iar Nae Ionescu este numit profesor agregat (înalt Decret Regal nr. 4059, 1937).

6 iunie - Mircea Eliade, asistent onorific la catedra lui Nae Ionescu, este exclus din Universitate, pentru „scrieri pornografice”. Hotărâtă atitudine împotrivă, în presă: printre cei care protestează (Emil Cioran, Arșavir Acterian, Constantin Noica ș.a.) se află și Nae Ionescu, titularul catedrei.

27 iunie - articolul „Sub semnul Arhanghelului”, în „Buna Vestire” (nr. 100). Apare volumul Roza vânturilor. 1926-1933, culegere de articole îngrijită de Mircea Eliade și cu o prefață a lui Nae Ionescu. (Editura „Cultura Națională”). Cronici semnate de Horia Stamatu, Liviu Teodoru, D. C. Amzăr, George Călinescu, Arșavir Acterian, Const. Gh. Popescu, Vasile Damaschin ș.a. (alte ed. 1990, 1993). Prefață la Vasile Marin, ”Crez de generație”. (Alte ed.: 1937, 1940, 1941, 1977).

21 ianuarie 1938 - reapare ziarul „Cuvântul”.

10 martie - Senatul Universității București este de acord cu propunerea de schimbare a denumirii catedrei, ocupate de Nae Ionescu, în „Catedra de Logică și Metafizică”.

25 martie - ține o cuvântare la cel de al 11-lea Congres al profesorilor de filosofie (Sala „Dalles” din București, 25-27 martie) - rezumat în ”Cuvântul”, 27 martie.

17 aprilie – „Cuvântul” este din nou interzis (ultimul număr apărut: 17 aprilie). Împreună cu o serie de șefi legionari, Nae Ionescu este arestat și depus în lagărul de la Miercurea Ciuc, cu „domiciliu forțat”. Este destituit din Universitate. mai - martor în procesul lui Corneliu Zelea Codreanu. mai - în lagăr ține câteva conferințe despre „fenomenul legionar”. Patru dintre ele, rezumate de Ștefan Palaghiță, vor fi tipărite în 1940. noiembrie - eliberat din lagăr. Concepe o suită de scrisori, ”Căderea în Cosmos” (1938-1939) (vezi: „Introducere la Istoria logicii”, 1941). (Cella Delavrancea spunea că le-ar fi distrus; inf. Valeriu Râpeanu).

13 ianuarie 1939 - internat iarăși în lagărul de la Miercurea Ciuc. 24 iunie - eliberat din lagăr bolnav de inimă. Nu își recapătă catedra. Este vizitat acasă de o serie de prieteni, printre care Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Ionel Gherea, George Racoveanu.

1940 Lucrează la un „Manual de logică” (au rămas, în manuscris, fragmente). Vineri 15 martie - moare în vila sa de la Băneasa; de față este Cella Delavrancea. Sunt mai multe versiuni că ar fi fost otrăvit[ la comanda regelui Carol al II-lea. Duminică 17 martie - este înmormântat la Cimitirul Bellu din București, sub atenta supraveghere a agenților de poliție. Discursul funebru a fost ținut de Mircea Eliade, deși C. Rădulescu-Motru pregătise și el unul). În asistență: Octav Onicescu, Perpessicius, Dem. Theodorescu, Cella Delavrancea, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Ștefan Ion Gheorghe, Dragoș Protopopescu, Vasile Băncilă și, desigur, familia (soția, copiii, sora, cumnatul, generalul Vasile Panaitescu). S-au publicat necrologuri semnate de Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Nicolae Tatu, Camil Petrescu, Pamfil Șeicaru ș.a.

Nae Ionescu a fost proprietarul unei vile somptuoase, situate în comuna suburbană Băneasa (azi în cartierul Băneasa din București, bd. Ion Ionescu de la Brad nr. 4, poziție 44.498604°N  26.075206°E). Casa a rămas în memoria publică în special prin faptul că este amintită în scrierile elevilor săi (Mircea Vulcănescu ș.a.).

Locuința a fost construită de arhitectul G. M. Cantacuzino, sub supravegherea directă a proprietarului.

În cartea sa „Nae Ionescu așa cum l-am cunoscut”, Vulcănescu dedică mai multe pagini descrierii acestei case, în detaliu. Este evocat și faptul că aici se găsea expus un tablou de El Greco, o „Coborâre de pe Cruce”, de care profesorul era foarte mândru.

Nae Ionescu a murit chiar în această vilă, la 15 martie 1940, de față fiind prietena sa intimă Cella Delavrancea. După moartea sa, vila a servit ca reședință a mareșalului Ion Antonescu (ulterior datei de 6 septembrie 1940). După instalarea regimului comunist, vila a intrat în proprietatea Universității de Agronomie, iar azi este sediul „Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa”.

I-au fost publicate cărțile :

Foto - Prof. Nae Ionescu alături de Generalul Cantacuzino pe peronul gării din București, așteaptând trenul care aducea în țară rămășițele pământești ale lui Moța și Marin [extras din albumul „Kampf und Sieg” (Luptă și victorie) apărut în 1940, București, 11 februarie 1937]. Prof. Nae Ionescu (dreapta) care le-a fost profesor universitar lui Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Petre Țuțea, Jeni Acterian, Constantin Floru! Foto -  Arhivele Naționale; traducerea textului din limba germană de Daniel Siegfriedsohn.