Festival George Enescu-2015Deşi preşedintele onorific al Festivalului „George Enescu", vienezul Ioan Holender, e la toartă, cum se pune, cu muzicienii germani, totuşi până acum nu a reuşit să convingă faimoasa orchestră „Berliner Philharmoniker" să vină la Bucureşti. Şi reuşeşte acum, când pleacă. De ce pleacă? A spus-o pubic fanul său declarat, muzicologul Viorel Cosma, motivând de ce preşedintele nu i-a onorat lansarea cărţii sale despre Ateneu: fiindcă nu mai poate, cică, să fie directorul unui Festival care nu are o sală de concerte pentru marile orchestre, fiindcă Sala Palatului e pentru şedinţele P.C.R. Adică a...

Ulmeni, Studiu monograficGenul monografic a cunoscut un adevărat reviriment în ultima vreme, când, prezentări ale unor oraşe, localităţi, biserici sau monumente, au inundat de-a dreptul piaţa de carte contemporană. Nu toate apariţiile editoriale sunt însă de calitate, multe dintre ele fiind condiţionate mai degrabă de obţinerea unor grade profesionale sau de confirmarea statutului de intelectual al autorilor decât de profesionalismul muncii lor. Lucrarea pe care dorim însă să o propunem cititorilor este una ce împlineşte întru totul standardele calitative ale unei monografii. Experienţa autorilor...

Klaus Air Force 01 & Aiatolahul Mugurel, art-emisMugurel Isărescu merge mai departe cu încăpăţînarea. Cu un tupeu fără frontiere şi cu o falsă preocupare faţă de aşa-zisa stabilitate economică, dom' Mugurel iese pentru a patra oară în public, cu un gen de opoziţie multiplă faţă de cacealmaua noului Cod Fiscal, gata să rostogolească mai abitir cetăţeanul român în torentul controlat al austerităţii. Ce vrea să zică Mugurel prin repetabilul refuz? Voi, români, staţi cuminţi şi nu mîrîiţi acolo, în sărăcie, ca s-o ducem noi, ăştia, de sus, mai bine, într-o ţară dărîmată economic sub un T.V.A. de 24% şi cu cele mai multe şi mai grase taxe din...

Gh. Buzatu-Din istoria secreta a celui de-Al Doilea Razboi Mondial2Desprindem realitatea indiscutabilă că pactul de neagresiune sovieto-german din 1939, „întărit" de protocolul adiţional secret semnat concomitent la Moscova, precum şi toate documentele secrete şi nesecrete convenite în următorii doi ani între Berlin şi Kremlin[54] au afectat într-o măsură decisivă situaţia Europei de Est, înlesnind nu numai izbucnirea celui de-al doilea război mondial, ci, mai mult, prin forţa desfăşurărilor impuse de conflict şi p1in prisma consecinţelor rezultate, au contribuit la modificarea configuraţiei teritoriilor unor ţări din zonă şi, deopotrivă, au predetern1inat...

Bucuresti 30-august-1944, art-emisRegele se împotrivea armistițiului negociat de guvern cu rușii, probabil din invidie și din ură față de Mareșal. Poziţia lui faţă de armistiţiu a rezultat clar dintr-o declaraţie facută lui Gheorghe Brătianu: „Dacă îl lăsăm pe Antonescu să facă singur armistițiul, ne va ține sub papuc!”. Cu acel prilej, l-a sfătuit pe Brătianu să se retragă de la orice acțiune cu Antonescu. In acest spirit a acționat și Gheorghe Duca, trimisul regelui la Stockholm, care, şi la vârsta de 80 de ani, îşi facea un titlu de „glorie” din misiunea ce i-a dat-o regele, aceea de a sabota tratativele de armistiţiu...

Prof. univ. dr. Corvin Lupu, art-emisDupă înlăturarea lui Alexandru Drăghici din toate funcțiile de partid și de stat, „răfuiala" lui Nicolae Ceaușescu cu Securitatea s-a prelungit în timp (destituiri, control accentuat, eliberarea din funcții a minoritarilor, care fuseseră majoritari în sistemul de comandă, eliminarea celor mai pro-sovietici dintre comandanții de unități centrale și din teritoriu (văzută de o parte a Securității ca o „trădare" de linie pro-sovietică), aducerea unor generali M.Ap.N. în funcții de comandă „cheie" din Securitate. Generalul M.Ap.N. Grigore Răduică, cel care a răscolit și a anchetat cu duritate...

Teatrul Baraseum din Bucureşti, art-emis„Nicicând, ca pe vremea lui Ion Antonescu, Teatrul Bareşeum n-a avut şi nu va avea asemenea săli arhipline"

Mărturia scriitorului Marius Mircu, despre regimul aplicat evreilor de Ion Antonescu

Pentru a afla cât a fost de anti-semit Ion Antonescu, îl convocăm ca martor pe unul dintre cei mai cunoscuţi publicişti evrei din acea vreme - Marius Mircu, fratele academicianului Solomon Marcus și al scriitorului Marcel Marcian. La o jumătate de secol după consumarea holocaustului din România, în cadrul unei dezbateri publice desfăşurate în Israel, Marius Mircu consemnează, pentru ştiinţa tuturor...

Corneliu Vlade, art-emisDezbaterea pe tema ciocnirii civilizaţiilor, animată de mult mediatizata carte a universitarului american Samuel Huntington, părea să se aşeze pe făgaşul unui taifas mai degrabă teoretic, până când fapte şocante au transformat teoria în urgenţă presantă. Mareea de refugiaţi care se revarsa în valuri pe coastele meridionale ale Europei pentru a pătrunde până în inima prosperă a continentului a făcut din relaţia Occident-Orient o problemă stringentă de Realpolitik (care în România, ocolită - încă? - de puhoaiele de refugiaţi, a căpătat accent specific prin discuţia asupra proiectului...

Ştefan Dumitrescu-Dostoievski s-a sinucis la BucureştiL-am cunoscut pe Ştefan Dumitrescu în studenţie, când, în anii 1970, frecventam cenaclul literar „Lucian Blaga" al Facultăţii de Filozofie, pe care îl conducea, şi o făcea cu delicateţe. Mai ştiu că peste câţiva ani, după ce Ana Blandiana i-a făcut în revista „Amfiteatru", nr 12, din anul 1971, un portret de scriitor fulminant, în care anunţa venirea în literatura română a unui talent excepţional, Adrian Păunescu l-a invitat să-i deschidă Cenaclul „Flacăra", pentru că ţinea ca istoria Cenaclului pe care îl conducea să înceapă cu un scriitor promiţător. Am citit în revista „Flacăra" că Adrian...

General Br. (r) Rogojan, art-emisCele mai mari evaziuni fiscale

Compania „Lukoil" - filiala din România a fost trimisă în judecată pentru cea mai mare evaziune fiscală, de care se ştie, până în prezent, în istorie. Pagubele au fost estimate a fi în valoare de1,8 miliarde de euro. Evaziunea a fost posibilă numai ca urmare a complicității unor înalți funcționari guvernamentali şi a directorilor administrației fiscale. Potrivit rechizitoriului, pe lângă paguba produsă, Compania „Lukoil" a mai beneficiat, in perioada 2008-2012, şi de facilităţi fiscale în valoare de 1,5 miliarde de euro. Speța nu este singulară, iar suma...

Dosar 215/1944, Fond CC al PCR, art-emisÎnsemnările care vi le prezentăm au creat deja multe discuţii controversate, imediat după prima lor apariţie publică în Revista ART-EMIS[18]. Decoperite de cercetătorul Mircea Vâlcu Mehedinţi în Arhiva P.C.R., ne-au fost puse la dispoziţie alături de stenograma dialogului din ziua de 23 august 1944, dintre Mareşalul Ion Antonescu şi regele Mihai, când infamul rege a arestat capul - de facto - al Armatei Române şi, în plin conflict militar l-a predat inamicului (U.R.S.S.). Pentru a înlătura orice dubii, documentul original poate fi găsit la Arhivele Naţionale ale României...

Estonia, art-emisDoamna Kadri Liik este estoniană şi expertă în studii asupra Rusiei, relaţiilor ruso-occidentale, zona Mării Baltice şi Europa de Est. Cu o diplomă în ziaristică la Universitatea din Tartu şi un masterat în relaţii internaţionale la Lancaster University, din Marea Britanie, în anii '90 trecuţi a fost corespondentă la Moscova pentru câteva ziare estoniene, moderatoare la postul de radio Tallinn, între 2006 şi 2011 director al Centrului internaţional pentru studii de apărare din Estonia, iar din 2012 expert principal la Consiliul de Relaţii Externe al Europei (E.C.F.R.). O profesionistă de top...

Mihai, rege tradător, art-emisPoporului roman i-au fost ascunse adevăruri esențiale ale actului politico-militar de la 23 august 1944. adevăruri nefaste pentru România. Când efectele actului de trădare a țării și armatei sale s-au resimțit, nici una dintre forțele implicate nu a avut interesul să-și dezvăluie contribuția rușinoasă. Sovieticii nu doreau să dezvăluie că ruperea frontului spre România a avut la bază o trădare care leza glorioasa armată sovietică și contribuia la victoria ei finală. De partea română, comuniștii nu au dorit nici ei să facă publică participarea mârșavă la subminarea rezistenței armatei și...

Manifestul Revoluţiei Naţionale -1935Petre Țuțea și alți patru autori scriau în 1935, „Manifestul Revoluției Naționale", o analiză fără menajamente a devenirii României ca stat modern, la fel de valabilă şi astăzi. Țuțea și ceilalți co-autori afirmau că România modernă este o creație combinată a intereselor economice occidentale și a naționalismului românesc. Autorii fac o severă critică situației statului român modern, pe care-l numesc „o colonie", criticând, în egală măsură liberalismul, bolșevismul și conservatorismul. Fără echivoc, dacă ei ar mai trăi, statutul de colonie ar deţine capul de afiş al exprimării lor în zilele de...

Berbec Olguţa, art-emisCu ceva timp în urmă (ani vreu să zic!), scriam un eseu... (Eseu?! Termenul, pentru mine, ar putea fi nepotrivit sau „pretenţios". Am văzut că, mai nou, cei care au abordat genul - adică scriu eseuri - înşiră cuvinte în rânduri încărcate neologistic, fără logică, fără a spune ceva, fără a înţelege cineva ceva şi fără a bate măcar „câmpii cu graţie"). În acest context, mai potrivit mi se pare să spun că atunci am pus pe hârtie un text cu titlul „Frumosul ca frumos manifest", cu intenţia de a contura ideea asupra căreia stăruiam: „identitatea de a fi" legată într-un fel de fapta ce ne poate...

Gh. Buzatu - Din istoria secretă a celui de-Al Doilea Război MondialLa Tribunalul de la Nürnberg, sub regia criminalilor învingători au fost „judecaţi", condamnaţi şi asasinaţi criminalii învinşi

Vechile înţelegeri dintre marile puteri ale secolului trecut sunt încă ascunse, dar efectele lor trenează. Cu acordul Editurii TipoMoldova-Iaşi, pe parcursul a trei episoade, vă prezentăm extrase din lucrarea regretatului Profesor Gh. Buzatu „Din istoria secretă a celui de-Al Doilea Război Mondial", cu detalii privind Pactul Ribbentrop-Molotov (Hitler-Stalin) semnat la 23 august 1939 şi anexele Protocolului său secret. Catastrofalele urmări ale acestui pact lovit de...

1946 - Monumentul eroului sovietic„Jafurile întreprinse de militarii sovietici din inițiativă personală și pe cont propriu, niciodată sancționate de superiorii lor, aveau un specific care i-a contrariat pe români, deseori frizând nebunia. Confiscau atât automobile particulare, cât și ale statului - au furat până și mașină de serviciu a generalului Aurel Aldea, parcată în față Ministerului de Interne - și, pentru că nu știau să conducă, le făceau țăndări, izbindu-le în primul obstacol din cale. În cazul când reușeau să depășească primul impact, ajungeau la momentul când se epuiza benzină din rezervoare și atunci automobilele...

Petru Romoşan, art-emisCât valoreză, cât mai valorează azi relaţia politico-militaro-economică româno-americană? Cum să o cântărim, cum să apreciem această relaţie? Avem la îndemână câteva unităţi de măsură pe care le poate folosi oricine. După părerea multora, relaţiile americano-române nu pot fi mai valoroase decât oamenii publici, cei politici în primul rând, pe care establishment-ul american i-a susţinut, îi susţine în continuare, ba chiar i-a fabricat în România (indiferent de C.V.-ul lor până la preluare). Cine sunt aceştia? Sunt cunoscuţi de toată lumea : Traian Băsescu, Elena Udrea (candidata americanilor la...

Alexandru Florian - INSHR, art-emisAlexandru Florian - un venit anual de 170.249 lei-RON pentru denigrarea sistematică a marilor personalităţi culturale ale României, 81.614 lei-RON pe an, numai salariul de la Guvernul Ponta

Documentele pe care vi le prezentăm astăzi sunt de-a dreptul revoltătoare. Este vorba despre Declaraţia de avere a lui Alexandru Florian, din care aflăm că doar salariul anual primit de la buget este cu mult peste 80.000 de lei-RON ca director al Institutului pentru Studierea Holocaustului din România - „Elie Wiesel" (I.N.S.H.R.-E.W.), aflat în subordinea Guvernului României, venitul său total fiind de...

Nürnberg 1946, art-emisJustiția din Occident a absolvit în mai multe rânduri Mişcarea Legionară de acuzațiile că ar fi o organizație sau criminală. Reluăm un text din 26 mai 1996, apărut în „Vremea" lui Adrian Păunescu sub titlul „Dincolo de Nürnberg". Textul este din nou actual, printre altele pentru discuția în jurul procesului intentat de preotul legionar Vasile Boldeanu, de la Biserica Ortodoxă de la Paris, de pe Jean de Beauvais, încheiat cu o sentință de condamnare a celor care la Paris au calomniat Mișcarea Legionară considerând-o o organizație vinovată de crime de război. Evident, sentința dată de justiția...

ISSN, ISSN-L 2247- 4374

Editorial

Academia Romana
AOSR
Arhiepiscopia Ramnicului
Boromir
Ziarul Natiunea
Clipa.com
Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania
Diana
Grand Hotel Sofianu
UAP Valcea
Editura Fortuna
Muzeul de Arta Craiova

Please publish modules in offcanvas position.